Newsflash
Știri

Pașii pentru ajutorul financiar privind fertilizările in vitro

de Dorina Novac - nov. 10 2022
Pașii pentru ajutorul financiar privind fertilizările in vitro

Gabriela Firea a anunțat că a publicat în consultare regulamentul programul social de creștere a natalității.

Astfel, cuplurile sau femeile singure cu vârsta între 20 și 45 de ani pot afla care sunt pașii pe care trebuie să-i facă pentru a obține ajutorul financiar de 15.000 de lei.

infertilitate

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a precizat că sprijinul financiar de 15.000 de lei se va acorda în două tranșe, sub forma unui voucher electronic – card în valoare de 5.000 de lei și a unui voucher pe hârtie, în valoare de 10.000 de lei.

Cardul poate fi folosit pentru achiziția tratamentului indicat de specialistul în infertilitate, din farmaciile înscrise în program, iar voucherul va fi folosit doar pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate, în cazul femeilor care au avut un rezultat pozitiv în prima etapă.

„Până la sfârșitul lunii, suntem pregătiți să primim deja dosarele. Se pot înscrie în acest program social doar cuplurile și femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România și care vor desfășura procedurile pentru obținerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din țara noastră”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani, care au indicație pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist.

Dosarul trebuie să conțină:

  • o cerere tip;
  • copii ale actelor de identitate;
  • o declarație pe proprie răspundere;
  • documentul care conține dovada infertilității și indicația medicală pentru FIV;
  • adeverința care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate;
  • un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal.

„Solicitanții vor depune online dosarul complet, când vom anunța că primim dosarele, la adresa cresterenatalitate@mfamilie.gov.ro. De asemenea, persoanele care nu pot trimite online documente, dosarele pot fi depuse fizic la sediul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”, a subliniat Gabriela Firea.

Potrivit ei, sprijinul financiar va fi acordat pe principiul „primul venit – primul servit”, în ordinea transmiterii dosarelor.

„Până la finalul anului, avem fonduri pentru 2.500 de ajutoare, iar de anul viitor decontăm 10.000 astfel de proceduri. Timp de zece zile, așteptăm orice sugestie cu privire la regulamentul programului. În această perioada, tinerii își pot pregăti dosarele, dar să nu le trimită încă la minister. Vom anunța din timp ziua în care deschidem depunerile documentelor pentru program”, a menționat ministrul Familiei.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe