Newsflash
Știri

Pe două roţi, pentru știinţă și inovaţie în medicină

de Dorina Novac - nov. 13 2020
Pe două roţi, pentru știinţă și inovaţie în medicină

Pasionaţii de ciclism din România sunt invitaţi să pedaleze, până la 30 noiembrie, pentru știinţă și inovaţie în medicină.

Imagine_campanie

Compania Bristol Myers Squibb România dedică luna noiembrie știinţei și lansează o provocare, propunându-le românilor să parcurgă 50.000 de kilometri, cumulat, cu ajutorul bicicletei tradiţionale, în aer liber, sau de spinning, la interior. În schimbul eforturilor de implicare civică, compania farmaceutică va finanţa un proiect știinţific al unei universităţi de medicină și farmacie din ţară. În paralel, universităţile de medicină și farmacie din România sunt încurajate să aplice pentru grantul „Bike For Science”.

Susţinătorii iniţiativei Bike For Science trebuie să adune, până la sfârșitul acestei luni, un număr cât mai mare de kilometri parcurși cu bicicleta și să posteze pe Facebook sau Instagram dovada distanţei parcurse, care poate fi înregistrată cu ajutorul oricărei aplicaţii pentru bicicletă (precum Strava, Map my Ride sau Garmin). De asemenea, fiecare participant va publica pe propriul cont de social media o captură de ecran cu rezultatul fiecărui traseu parcurs, alături de hashtagul #BikeForScience. Postarea trebuie să fie publică pentru a putea fi văzută de organizatori.

Înscrierea în cursa pentru grant

        Pentru a putea accesa grantul Bike For Science, reprezentanţii universităţilor de medicină și farmacie din ţară trebuie să înscrie în competiţie un proiect de cercetare până la sfârșitul lunii aprilie 2021, prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@bikeforscience.ro. Potrivit organizatorilor, ideile trebuie prezentate în cel mult zece pagini, iar cei care aplică trebuie să explice care este scopul cercetării, nevoia de finanţare și metodologia de studiu propusă.

La finalul perioadei de înscriere, proiectele vor fi jurizate de o comisie formată din mai mulţi membri independenţi, care vor analiza toate cererile de finanţare primite în cadrul proiectului. Suma maximă care poate fi accesată prin grant va fi stabilită ulterior. Bike For Science este susţinut de două comunităţi de pasionaţi de ciclism din România: Hai cu Bicla și Adevăraţii VeloPrieteni. Alături de cele două ONG-uri se află și doi medici, dr. Vasi Rădulescu și dr. Mihail Pautov. Kilometrii care vor fi parcurși de bicicliști pe perioada campaniei vor fi transformaţi, ulterior, în fonduri.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe