Newsflash
Știri

Peste 90% dintre părinții români, încrezători că își pot proteja copiii împotriva HPV

de Dorina Novac - mai 25 2022
Peste 90% dintre părinții români, încrezători că își pot proteja copiii împotriva HPV

Peste 90% dintre părinții români sunt total sau parțial de acord cu afirmația că prevenția este cea mai eficientă formă de a-și proteja copiii împotriva infecției cu HPV, potrivit unui studiu realizat recent.

Rezultatele unui studiu realizat de compania Ipsos, în perioada martie - aprilie, în 8 state europene, inclusiv România, relevă că 73% dintre părinții români sunt conștienți că vaccinarea anti-HPV poate preveni apariția anumitor tipuri de cancer.

HPV

Datele studiului arată o îmbunătățire a nivelului de înțelegere și conștientizare în rândul părinților din mai multe state europene, cu privire la Virusul Papilloma Uman (HPV).

Cercetarea, efectuată pe un eșantion format din peste 7.000 de părinți, a vizat măsurarea percepțiilor, atitudinilor și comportamentelor cu privire la vaccinarea anti-HPV și alte vaccinări pediatrice de rutină, în contextul post-pandemic.

prevenția, cea mai eficientă formă de a-și proteja copiii

Rezultatele cercetării sugerează că 77% dintre părinții din România au auzit de HPV, iar 73% dintre ei știu că vaccinarea anti-HPV ajută la prevenirea anumitor tipuri de cancer.

Aceste date reflectă un nivel mai ridicat de conștientizare cu privire la HPV al părinților români, comparativ cu media înregistrată în rândul statelor participante la studiu: 73% dintre părinții din mai multe state europene au auzit de HPV și doar 58% din totalul respondenților au cunoștințe legate de prevenirea anumitor tipuri de cancer prin vaccinare.

„În ceea ce privește cunoștințele părinților români referitoare la relația de cauzalitate dintre infecția cu HPV și apariția anumitor tipuri de cancer, 4 din 5 părinți români afirmă că le este cunoscută această informație (83%). Mai mult, 75% dintre părinții români declară că sunt conștienți că infecția cu HPV poate fi cauza apariției mai multor forme de cancer, atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor”, se arată într-un comunicat.

Cercetarea a examinat și percepția subiecților cu privire la tipurile de cancer care pot fi prevenite prin intermediul vaccinării, iar în acest sens 48% dintre părinții români au menționat posibilitatea de prevenire prin vaccinare a cancerului de col uterin.

Procente mai mici conștientizează rolul vaccinării anti-HPV în prevenirea altor cancere genitale, precum cel vulvar (6%) sau vaginal (16% ).

În ceea ce privește percepția față de prevenția prin vaccinare a infecției cu HPV, 91% dintre părinții români consideră că prevenția este cea mai eficientă formă de a-și proteja copiii împotriva infecției cu HPV, iar 84% consideră că infecția cu HPV poate fi prevenită atât în cazul fetelor, cât și al băieților.

23% dintre părinții din România care au fost cuprinși în studiu au declarat că și-au vaccinat deja copiii împotriva infecției cu HPV, iar 32% că urmează să o facă. 91% dintre părinții români declară că au încredere în a-și proteja copiii împotriva HPV.

„Rezultatele cercetării în rândul părinților români indică o creștere a interesului acestora față de tematica infecțiilor cu HPV și pot fi interpretate ca o consecință pozitivă a numeroaselor discuții care au avut loc în spațiul public pe această temă în ultimii doi ani și a angajamentului din partea autorităților de a consolida programul de vaccinare anti-HPV. Este încurajator să observăm îmbunătățirea percepțiilor și a nivelului de cunoștințe cu privire la infecția cu HPV și vaccinarea împotriva HPV – astfel, putem trece către consolidarea comportamentelor pozitive legate de prevenția prin vaccinare. Vom continua să susținem Programul de Vaccinare anti-HPV și să colaborăm cu autoritățile de sănătate publică pentru a reduce povara bolilor cauzate de infecția cu HPV și pentru a apropia România de atingerea obiectivului de eliminare a cancerelor cauzate de HPV”, a amenționat Kostas Papagiannis, managing director MSD România.

Studiul a relevat și informații importante cu privire la modul în care pandemia de COVID-19 a afectat percepția și atitudinile părinților cu privire la vaccinarea copiilor

Astfel, 91% dintre părinții români se declară mai dispuși să întrebe din proprie inițiativă doctorul despre vaccinurile ce le pot proteja copiii și acordă o mai mare importanță vaccinării copilului.

Totodată, 85% spun că se simt mai informați cu privire la vaccinarea copilului ca urmare a pandemiei și 87% sunt mai dispuși, după pandemie, să își vaccineaze copilul pentru alte afecțiuni decât COVID-19.

În România, vaccinarea împotriva infecțiilor cu HPV este inclusă în Programul Național de Vaccinare, fiind gratuită pentru fetele din grupa de vârstă 11-18 ani.

Vaccinarea se realizează de către medicul de familie, la solicitarea părinților. Schema de vaccinare a tinerelor cu vârsta până la 15 ani implică administrarea a două doze de vaccin, într-un interval de 6-12 luni.

Fetele cu vârsta peste 15 ani au nevoie de trei doze de vaccin, doze administrate în interval de maximum un an de zile.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe