Newsflash
Știri

Precizări privind procedura de preparare și administrare a vaccinului anti-COVID

de Dorina Novac - ian. 6 2021
Precizări privind procedura de preparare și administrare a vaccinului anti-COVID

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a făcut o serie de precizări, marți, cu privire la procedura de preparare și administrare a vaccinului Pfizer-BioNTech.

Potrivit unui comunicat de presă, vaccinul Pfizer-BioNTech trebuie diluat cu 1,8 mililitri de ser fiziologic folosind o seringă de volum mare.

preparare vaccin
Sursă imagine: Pixabay

„Introducerea lichidului în fiola de vaccin conduce la creșterea presiunii, iar pentru a compensa acest lucru, procedura prevede ca, utilizând aceeași seringă de volum mare, să fie extrași din fiolă 1,8 mililitri de aer. Cu seringa de volum mare, este extras doar aerul în exces pentru egalizarea presiunii”, se arată în comunicat.

Sursa citată subliniază că după egalizarea presiunii, din flacon se extrage, pe rând, cu seringi diferite de volum mic (seringi de administrare) câte o doză de 0,3 mililitri.

„Administrarea propriu-zisă a vaccinului se face cu o seringă separată, de volum mic (seringa de administrare mai sus menționată), necesară pentru a putea măsura corect cei 0,3 mililitri aferenți unei doze. Aceasta este doză administrată intramuscular fiecărei persoane. Seringa utilizată pentru administrare nu este în nici un caz goală”, transmit autoritățile.

După administrarea vaccinului unei persoane, seringa de administrare se aruncă.

„Conținuturile care s-au răspândit în mediul online susțin, în mod fals și înșelător, că în seringa de volum mare s-ar extrage, de fapt, vaccinul diluat din fiolă pentru a fi aruncat. Repetăm, cu seringa de volum mare, este extras doar aerul în exces pentru egalizarea presiunii. După extragerea aerului, în fiola de vaccin rămân dozele care se extrag apoi în vederea administrării (câte 0,3 mililitri/ administrare)”, conform comunicatului.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe