După o absenţă de multe săptămâni, rubrica LEXIS revine la locul său obişnuit. Întreruperea a fost intempestivă, chiar dacă impusă de concentrarea necesară pentru pregătirea ediţiei a IV-a a Dicţionarului medical.
   Până să ajungem la „Durere şi suferinţă“ trebuie să mărturisesc şi o greşeală: după mai mulţi ani, a lipsit din Viaţa medicală o prezentare a premiului Nobel pentru Medicină, o obligaţie de onoare a mea. S-ar potrivi, poate, un paradox: prea multă pasiune uneori strică. Totuşi, prefer – nu pentru a mă disculpa – să mă refer în continuare, pe de o parte la rădăcinile pasiunii mele pentru premiile Nobel şi, pe de altă parte, la particularităţile Premiului Nobel pentru Medicină 2009, generatoare ale unui impas, care până la urmă m-a îndreptat către o amânare. Iar amânarea, se ştie, face parte şi ea din condiţia umană. (...)

"> Preliminarii la „DURERE ŞI SUFERINŢĂ“ - Viața Medicală
Newsflash
Știri

Preliminarii la „DURERE ŞI SUFERINŢĂ“

de Prof. dr. Valeriu RUSU - apr. 2 2010
Preliminarii la „DURERE ŞI SUFERINŢĂ“

   După o absenţă de multe săptămâni, rubrica LEXIS revine la locul său obişnuit. Întreruperea a fost intempestivă, chiar dacă impusă de concentrarea necesară pentru pregătirea ediţiei a IV-a a Dicţionarului medical.
   Până să ajungem la „Durere şi suferinţă“ trebuie să mărturisesc şi o greşeală: după mai mulţi ani, a lipsit din Viaţa medicală o prezentare a premiului Nobel pentru Medicină, o obligaţie de onoare a mea. S-ar potrivi, poate, un paradox: prea multă pasiune uneori strică. Totuşi, prefer – nu pentru a mă disculpa – să mă refer în continuare, pe de o parte la rădăcinile pasiunii mele pentru premiile Nobel şi, pe de altă parte, la particularităţile Premiului Nobel pentru Medicină 2009, generatoare ale unui impas, care până la urmă m-a îndreptat către o amânare. Iar amânarea, se ştie, face parte şi ea din condiţia umană. (...)

Momentul determinant în naşterea pasiunii a fost o întâmplare fericită, datorată şansei: în octombrie 1974 mă aflam la Lyon, în Franţa, când a fost anunţat printre cei trei laureaţi Nobel pentru Medicină şi George Emil Palade, iar în principalele cotidiene se menţiona că marele cercetător s-a născut la Iaşi. Mi-au spus-o, cu o vădită admiraţie, mai mulţi colegi francezi. Mai mult, un proiect de cercetare redactat cu curajul tinereţii, dar şi costisitor, mi-a fost aprobat, foarte probabil, şi pentru că eram ieşean. Dar ştiam prea puţin despre profesorul Palade şi de aceea am început o documentare extinsă şi la ceilalţi laureaţi Nobel, care într-un deceniu a devenit aproape o bancă de date. Povestea colecţionării acestor documente conţine, privind în urmă, şi episoade amuzante, dar esenţial este faptul că mi-a influenţat soarta. Pentru că mi-a confirmat ce îmi spunea odinioară marele prof. acad. Jules Niţulescu: „Autodidacticismul este cel mai bun maestru“. În acei ani s-a conturat şi atracţia mea pentru terminologia medicală, deoarece vocabularul utilizat de laureaţi în conferinţele lor a evoluat în timp. Nu pot să uit nici cărţile şi articolele primite de la prietenii mei din străinătate. O remarcă: principalele dicţionare biografice sau cărţi asupra premiilor Nobel au apărut până în anii ’90 ai secolului trecut, iar în prezent, după dezvoltarea imprevizibilă şi excepţională a internetului, unii afirmă că în mediul virtual se construieşte noua umanitate. Adevărul e altul şi întru convingere recomand excepţionalul eseu intitulat „Cultura de monitor“ de Sorin Lavric (publicat în „România literară“, nr. 6, 26 feb. 2010). Asupra căruia, într-un context adecvat, voi reveni într-un alt articol. Deocamdată, spre nu a stârni bănuieli, nu pot trăi fără internet, însă îl utilizez doar ca instrument de lucru.
   Revenind la atracţia mea pentru premiile Nobel, devenită treptat pasiune, în 1996, la 100 de ani de la comemorarea morţii lui Alfred Bernhard Nobel (21 oct. 1833, Stockholm – 10 dec. 1896, San Remo) am publicat cartea „Laureaţii premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină“ (Edit. OMNIA, Iaşi, 496 pp, 396 referinţe bibliografice). O satisfacţie: doi tineri cercetători români aflaţi în SUA mi-au scris că recunoşteau şi înţelegeau prin intermediul cărţii realităţi din laboratoarele americane. Nu era meritul meu, ci al surselor bibliografice, graţie cărora am putut să reconstitui, pentru fiecare laureat, datele biografice ce conturau destinul său, ca şi conjunctura complexă din care a izvorât descoperirea. Azi, asemenea surse nu mai apar, din mai multe cauze, a căror analiză nu-şi are locul aici şi acum. Afirm doar, că sursele clasice mi-au sugerat un model urmat după 1996 în prezentările premiilor Nobel, pe care am avut şansa să le public în „Viaţa medicală“. Ce s-a întâmplat însă în anul 2009? De la începutul documentării au apărut elemente atipice. Nu mă refer la surse precum „Le Figaro“, „Le Monde“, „Libération“ şi altele asemenea, care clamau un iluzoriu „secret al tinereţii veşnice“, ci la cele cu greutate, inclusiv site-ul Fundaţiei Nobel, din care lipseau informaţii esenţiale asupra laureaţilor. Chiar clasicele interviuri erau plate. Până la urmă am găsit date pe internet în ceea ce am putea numi surse indirecte, ca şi în reviste apărute în urmă cu 15–20 de ani. Am ajuns la câteva sute de pagini, iar elementele atipice (pomenite mai sus) s-au acumulat:
   • mai întâi se împlineau o sută de ani de premii Nobel pentru Medicină, fără vreun ecou vizibil (din 1901, primul an al decernării premiilor, până în 2009 se acumulase un decalaj de 9 ani, din cauza neatribuirii premiului pentru Medicină, în Fizică şi Chimie întreruperile fiind mai puţine şi e chiar curios, dar, în perioada Primului Război Mondial, în Medicină premiul a fost suprimat 4 ani la rând, dar în Fizică doar o singură dată);
   • singura laureată cu o biografie care ar trebui studiată cu mare folos în şcolile doctorale era Elizabeth H. Blackburn (61 ani), despre ceilalţi doi laureaţi, deşi merituoşi, Carol W. Greider (48 ani) şi Jack W. Szostak (57 ani) se ştia doar că au colaborat pentru scurt timp cu E. H. Blackburn şi cu o viteză chiar uluitoare au devenit autorii a două descoperiri distincte: telomerii protejează cromozomii de distrucţie (E. H. Blackburn şi J. W. Szostak, 1980, care, caz rar, după descoperire a abandonat total domeniul) şi descoperirea telomerazei (C. W. Greider şi E. H. Blackburn, 1984);
   • în continuare, E. H. Blackburn a apărat după o reţetă ce s-a dovedit infailibilă, chiar ideală, prioritatea descoperirilor, utilizând toate mijloacele posibile şi supralicitând uneori aplicaţiile în medicină;
   • alt fapt atipic: Nobelul pentru Medicină a fost prezis cu cea mai mare precizie de compania Thomson Reuters cu 10 zile înainte de comunicatul oficial de la Stockholm, dar nimeni nu a luat în seamă predicţia.
   Din cauza acestor elemente atipice am ajuns într-o stare defel agreabilă care se numeşte ruminaţie. Dacă ne luăm după DEX e trist, pentru că ruminaţie (s. f., rar), înseamnă doar rumegare, ori chiar şi din Larousse rezultă că substantivul nu se referă doar la erbivore, ci şi, de ex., la o persoană care rumegă un proiect. Ne limpezeşte însă definitiv Tim Albert, un nume de seamă în tehnica scrisului medical, autor al minunatei cărţi cu titlul „The A-Y of Medical Writing“, BMJ Books, London, 2000. Îl citez în limba supremă a zilelor noastre: „Rumination – The period at the start of the process of writing where you let the ideas go around in your head“. Urmează câteva recomandări pline de umor, dar şi utile, ale maestrului: „You can do this while doing other things, such as riding a bicycle, lying in bed or taking a bus“ (op. cit. p. 117). Această carte ar trebui să devină un manual pentru deprinderea scrisului medical.
   Deoarece între timp ruminaţia mea s-a isprăvit, îndrăznesc să sper că o retrospectivă cu titlul O sută de ani de premii Nobel pentru Medicină ar putea să îşi afle locul în paginile Vieţii medicale. Ce aş mai putea să adaug? Ceva din înţelepciunea Sfântului Augustin (354–430): „Cel care se pierde în pasiunea sa a pierdut mai puţin decât cel care pierde pasiunea sa“. (cit. din Claude Gagnière – „Le bouquin des citations“, Ed. Robert Laffort, Paris, 2000, p. 410).      
   Despre „Durere şi suferinţă“, în articolul următor.


 

Notă autor:

N. R. Cu permisiunea autorului, titlul eseului: Durere şi suferinţă (I) a fost modificat în redacţie, pentru acest număr, aşa cum apare mai sus.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe