Newsflash
Știri

Prima prelevare de organe din acest an, la Spitalul Clinic de Urgență București

de Dorina Novac - ian. 14 2021
Prima prelevare de organe din acest an, la Spitalul Clinic de Urgență București

La Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a avut loc prima prelevare de organe şi ţesuturi din acest an la nivel naţional, de la un pacient aflat în moarte cerebrală.

Agenția Națională de Transplant (ANT) a precizat că echipa ATI şi de coordonare transplant a Spitalului Floreasca a susţinut în mod constant, încă de la înfiinţarea sa, Programul naţional de transplant.

prelevare de organe
Sursă imagine: Pixabay

Potrivit sursei citate, de această prelevare vor beneficia cinci pacienți.

„Gestul de omenie al familiei şi profesionalismul specialiştilor implicaţi în activitatea de transplant salvează 3 oameni prin transplant de ficat şi rinichi şi redau vederea pentru alţi doi pacienţi”, informează ANT.

Reprezentanții Agenției Naționale de Transplant au menționat că intervenţiile de transplant ficat şi rinichi s-au realizat în cadrul centrelor de excelenţă ale Institutului Clinic Fundeni. Iar corneea se va transplanta în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” din Iaşi, ajutând doi pacienţi să-şi recapete vederea.

„Mobilizarea tuturor echipelor medicale implicate este maximă şi se depun eforturi deosebite, în condiţiile extrem de dificile impuse de pandemie, pentru salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă”, transmite sursa citată.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe