Recent, în Aula Bibliotecii Centrale
Universitare „Mihai Eminescu“, s-a desfăşurat ediţia inaugurală a Primăverii
Dermatologice Ieşene. Evenimentul a fost conceput ca o succesiune de
cursuri, workshop-uri, prelegeri, având ca numitor comun dermatovenerologia şi
cosmetologia. Au fost implicaţi 36 de lectori, nume cunoscute ale dermatologiei
şi ale altor specialităţi medicale, din România şi de peste hotare. Obiectivul
manifestării s-a concretizat în crearea unei viziuni cât mai largi a specialiştilor
asupra patologiei dermatologice de graniţă. Dintre temele prezentate, menţionăm:
„Probleme ale diagnosticului serologic în sifilis: alegerea şi interpretarea
adecvată a testelor de diagnostic“ şi „Examenul micologic în infecţiile fungice
cutaneomucoase: posibilităţi şi limite“ (dr. Aida Corina Bădescu); „Noi agenţi
terapeutici în lupta cu stafilococul auriu meticilino-rezistent“ (dr. Nicuţa
Manolache); „Manifestări cutanate în afecţiunile digestive“ (prof. dr. Marin
Burlea, dr. Ancuţa Ignat, dr. Gabriela Păduraru); „Rozaceea – o provocare
pentru medicul dermatolog“ (dr. Gina Iuliana Ţicală); „Manifestări oculare în
infecţiile cu transmitere sexuală“ (dr. Daniel Brănişteanu); „Biologia
moleculară la interfaţa cu dermatologia“ (prof. dr. Carmen Cotrutz).
Primul episod
Dna conf.
dr. Daciana Elena Brănişteanu (UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi) ne-a oferit mai
multe detalii despre reuniunea a cărei preşedintă a fost.
– Când
a început totul? De unde ideea unui astfel de eveniment la Iaşi?
– Dacă ar fi să încep cu începutul, cu
ideea acestei manifestări, ar trebui să mă întorc înapoi în timp cu
cincisprezece ani, când reveneam de la Lyon, unde am petrecut un an, făcând
supraspecializare nu numai în dermatologie – cazuri rare, ci şi în anatomie
patologică cutanată şi dermato-cosmetologie. Odată ce am luat decizia de a mă
întoarce în ţară, am hotărât să transmit colegilor, elevilor, prietenilor mei,
întreaga experienţă profesională pozitivă. Am aşteptat cincisprezece ani ca ea
să se cristalizeze, sedimenteze şi maturizeze, iar la solicitarea şi cu susţinerea
colegilor mei dermatologi, a elevilor mei, şi, nu în ultimul rând, a
partenerilor din industria farmaceutică, m-am hotărât să încerc să construiesc
o altfel de manifestare.
– S-a
născut Primăvara Dermatologică Ieşeană…
– Exact, nu este vorba despre o conferinţă,
ci despre o succesiune de cursuri, workshop-uri şi prelegeri care interesează
dermatologia la interfaţa cu alte specialităţi medicale, chirurgicale sau
preclinice şi care, deci, nu este doar a dermatologilor.
– Câteva
concluzii ştiinţifice ale primei ediţii?
– Am remarcat cu bucurie interesul nedisimulat
şi crescut al dermatologilor pentru subiectele propuse în acest an:
dermatoscopie, tehnici avansate de diagnostic dermatologic (imunofluorescenţă,
imunohistochimie, microscopie confocală, teste serologice pentru sifilis,
examen micologic etc.), dermatochirurgie, dermatopediatrie, medicină
ortomoleculară. Ultima zi a evenimentului a fost una cu adevărat de succes din
punct de vedere ştiinţific, fiind dedicată patologiei venoase cronice. Lectorii
dermatologi, dar mai ales chirurgi şi internişti cu preocupări focalizate pe
patologia venoasă, au captat pur şi simplu atenţia celor prezenţi în sală, prin
calitatea prezentărilor teoretice, dar şi prin demonstraţii practice pe pacienţi.
Toată această desfăşurare de informaţii ştiinţifice nu ar fi fost posibilă fără
parteneriatul cu marile companii farmaceutice, promotoare ale progresului
terapeutic.
– Perspective?
Ce urmează?
– Promit că la anul ne vom organiza şi mai
bine. Dorim ca acesta să fie primul episod al unui serial care va continua multă
vreme de acum încolo şi care se va cristaliza în ceea ce priveşte conţinutul ştiinţific,
lectorii care vor fi invitaţi şi subiectele abordate.
Specialişti
din afara graniţelor
Dl prof.
dr. Cassian Sitaru (Albert-Ludwigs-Universität Freiburg, Germania) a susţinut
în cadrul evenimentului două prezentări, la capătul cărora ne-a oferit câteva
declaraţii.
– Spuneţi-ne
câteva cuvinte despre temele pe care le-aţi abordat în cadrul „Primăverii
Dermatologice Ieşene“.
– Prima conferinţă a fost „Rolul
imunofluorescenţei în dermatologia clinică“, cum pot fi folosite metodele de
imunoflorescenţă în diagnosticul şi monitorizarea pacienţilor. Aceste metode
joacă un rol extrem de important pentru anumite afecţiuni – cum sunt cele
buloase autoimune sau bolile buloase genetice – şi ajută la stabilirea
diagnosticului altor boli, precum colagenozele – lupusul eritematos sistemic
sau forma cutanată de lupus, vasculitele –, lichenul plan, porfiriile etc. Cea
de-a doua temă, „Diagnosticul pozitiv
şi diferenţial al dermatozelor buloase genetice şi autoimune“, este într-un fel
conexă cu prima, în sensul că imunofluorescenţa joacă un rol extrem de
important, este întotdeauna necesară pentru diagnosticul acestor boli. Sigur că
diagnosticul implică, pe lângă imunoflorescenţa directă şi indirectă, şi alte
teste, plus o evaluare clinică şi histopatologică complexă.
– Oferiţi-ne
câteva detalii despre activitatea dv. din Germania.
– Lucrez atât în mediul universitar, cât şi
în cel spitalicesc. Mă ocup mai ales de diagnosticul şi tratamentul bolnavilor
cu boli autoimune de piele, domeniu în care fac şi cercetare şi predau studenţilor.
– Când
aţi plecat din România?
– În anul 2000. Mi-am continuat acolo
rezidenţiatul, pe care-l începusem de vreo doi ani în România, mi-am făcut
lucrarea de doctorat, m-am adaptat acolo şi am obţinut titlul de profesor.
– Câteva
diferenţe dintre sistemul medical din România şi cel din Germania?
– Probabil că sunt mai multe diferenţe. În
orice caz, din afară, deşi cred că văd numai vârful aisbergului, lucrurile se
îmbunătăţesc. Ce mi-aş dori – poate mai mult – este o deschidere mai mare a
sistemului universitar românesc. Concret, să existe exerciţiul ca oamenii,
cercetătorii, medicii, să-şi poată face cariera în locuri diferite, să meargă şi
în străinătate, dar după aceea să aibă posibilitatea să se întoarcă în România,
ca să continue. În grupa mea, am doctoranzi din România şi mulţi dintre ei nu
mai reuşesc să se reintegreze în România.
– Nu
se mai întorc…
– Nu
se mai întorc, dar nu pentru că nu ar vrea, ci şi pentru că este destul de
greu. Am observat că este dificil să existe un flux continuu între centrele
universitare. De exemplu, eu am fost în Germania, mai întâi regiunea Franconia,
apoi m-am mutat la Lübeck, în nordul Germaniei, şi, după aceea, am ajuns la
Freiburg, care este în partea de vest. Plus că am început în România, deci am
avut practic patru locuri unde mi-am desfăşurat activitatea. Şi, din câte am văzut
eu până acum, acest lucru lipseşte şi cred că este unul important, pentru că
aduce schimbări, un alt aer – doar aşa îţi poţi construi cariera…