Newsflash
Știri

Primul spital multidisciplinar din România cu acreditare JCI

de Dorina Novac - oct. 5 2020
Primul spital multidisciplinar din România cu acreditare JCI

Ponderas Academic Hospital, parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria, este primul spital multidisciplinar din România care obține de la JCI recunoașterea internațională pentru siguranța si calitatea actului medical.

Potrivit unui comunicat de presă, Joint Commission International (JCI) este cea mai prestigioasă și riguroasă acreditare internațională, iar pentru obținerea acesteia au fost evaluate 240 de standarde de calitate.

JCI

Odată cu obținerea acestei acreditări, Ponderas Academic Hospital devine singurul spital din România cu 7 acreditări internaționale: 1 JCI (SUA), 5 din partea SRC (SUA) și 1 IFSO (EU).

„Medalia de aur primită de la JCI vine în completarea celorlalte acreditări internaționale obținute de Ponderas Academic Hospital începând cu 2011, și care validează excelența în chirurgie, confirmând nivelul de siguranță a pacientului. (...) Procesul de pregătire și evaluare JCI a constituit, în sine, o experiență benefică pentru noi toți, prin implementarea cu rigurozitate a standardelor acestei organizații,” a declarat prof. asoc. dr. Cătălin Copăescu, director medical Ponderas Academic Hospital.

Dr. Catalin Copaescu
Dr. Cătălin Copăescu

 

Joint Commission International a acordat spitalului Ponderas Academic Hospital recunoaşterea internaţională în urma unui proces riguros de testare şi de evaluare a calităţii serviciilor medicale şi a siguranţei pacientului.

Procesul de acreditare a durat aproximativ 2 ani, pe parcursul acestei perioade fiind analizate toate procesele și procedurile care stau la baza actului medical și care previn erorile umane sau procedurale.

„Acreditarea primită din partea JCI ne onorează profund și ne confirmă din nou performanța și siguranța serviciilor medicale oferite de Ponderas Academic Hospital. (...) Obținerea acreditării JCI reprezintă începutul unui nou capitol și, acum simțim, mai mult ca oricând, responsabilitatea de a ne menține standardele la cel mai înalt nivel”, a precizat dr. Nirvana Georgescu, director de Calitate și Siguranța Pacientului, Rețeaua de sănătate Regina Maria.

Potrivit sursei citate, Regina Maria devine astfel singura rețea de sănătate din România cu două acreditări JCI, după ce în 2014 Spitalul Băneasa a primit recunoașterea pentru calitatea îngrijirii și siguranța pacientului.

În același timp, Regina Maria reconfirmă poziția României pe lista țărilor care asigură cele mai înalte standarde de siguranță în mediul privat, printre care: siguranța actului medical, rata scăzută de complicații, numărul scăzut de infecții nosocomiale intraspitalicești, eficiența și eficacitatea actului medical.

„Procesul premergător acreditării a durat peste 2 ani și a presupus pentru întreaga echipă peste 4000 de ore dedicate analizei. Spitalul a fost implicat în evaluarea a 240 de standarde, fiecare standard având minim 4 indicatori. Au existat aproximativ 1000 de indicatori analizați pentru a demonstra conformitatea cu standardele JCI”, se arată în comunicatul de presă.

Ponderas Academic Hospital a fost acreditat de către comisia JCI și a obținut un grad de conformitate de 98%.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe