Acasă » ACTUALITATE » Știri
Principatele Române pe meleaguri franceze

Constanţa MARINESCU
vineri, 21 august 2009
Personaj istoric controversat şi cu o imagine „puţin glorioasă“ în urma înfrângerii în războiul franco-prusac din 1870, Napoleon al III-lea a jucat un rol important în constituirea statului naţional român, fapt ce a fost prezentat prin lucrările expoziţiei deschise la Muzeul Naţional al Castelului de la Compiègne, din Franţa. (...)
Criticii francezi au considerat că expoziţia Napoleon al III-lea şi Principatele Române este „remarcabil documentată“, având meritul de a arăta istoria
genezei unuia dintre cele mai „francofone şi francofile“ state europene: statul român. Trebuie amintit că evenimentul a debutat în Bucureşti în octombrie 2008 şi a avut porţile deschise până în februarie 2009. S-a apreciat, în primul rând, în cadrul expoziţiei din Franţa (20 martie – 29 iunie), calitatea lucrărilor, de la piese de artă plastică şi decorativă până la documente şi fotografii, toate demonstând schimburile culturale între Franţa şi Principatele Române. Maeştrii francezi Monet, Moreau, Millet, Sisley i-au avut alături pe Aman şi Grigorescu. Unul dintre cele mai admirate tablouri a fost portretul doctorului George Bellu, care a fost împrumutat de la Muzeul Marmottan-Monet, din Paris, unul dintre primii colecţionari de lucrări ale impresioniştilor.

După ce au încântat privirile a peste 40.000 de vizitatori, lucrările s-au întors „victorioase“ în ţară, iar în urma expoziţiei a rămas un catalog cu articole şi ilustraţii ale operelor expuse.