Newsflash
Știri

Probleme cu funcţionarea aparaturii la două spitale din Iaşi

de Dorina Novac - dec. 9 2020
Probleme cu funcţionarea aparaturii la două spitale din Iaşi

Autorităţile locale şi medicale din Iași au demarat verificări la Spitalul mobil de la Leţcani şi la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi, după ce au fost înregistrate probleme.

Reprezentanți ai Consiliului Județean și Prefecturii Iași au făcut marți, 8 decembrie, verificări la Spitalul mobil de la Leţcani şi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, în urma unor probleme privind funcţionarea aparaturii medicale.

spitale iasi
Sursă imagine: Pixabay

„Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marius Dangă, prefectul Marian Grigoraş, alături de noul manager al spitalului de Boli Infecţioase, dr. Florin Roşu, directorul Euronest, Alina Popa, şi reprezentanţi ai Delgaz Grid au identificat la faţa locului soluţii pentru rezolvarea deselor disfuncţionalităţi de natură electrică care afectează funcţionarea aparaturii medicale, a staţiei de oxigen şi a sistemului de încălzire de la spitalul mobil”, se arată într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, s-a decis instalarea unui analizor care să monitorizeze fluctuaţiile de curent electric, iar Asociaţia Euronest s-a angajat să instaleze dispozitive stabilizatoare de tensiune care să gestioneze eficient perioadele dintre momentul întreruperii curentului electric până la pornirea generatoarelor.

De asemenea, în ceea ce priveşte Spitalul de Pneumoftiziologie, s-a constatat necesitatea înlocuirii în regim de urgenţă a unui compresor de ridicare a presiunii, parte a staţiei de producere a oxigenului, care s-a defectat în cursul nopţii trecute.

„Încă din primele momente ale semnalării defecţiunii, echipa managerului dr. Radu Dabija a identificat o soluţie temporară de funcţionare în parametri optimi a staţiei de oxigen, astfel încât viaţa pacienţilor nu a fost pusă în pericol. S-au demarat procedurile de urgenţă pentru implementarea unei soluţii permanente”, informează sursa citată.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe