Acasă » ACTUALITATE » Știri
Proiect pentru studenții de la stomatologie, la UMF „Carol Davila” București

Săptămâna 6-13 noiembrie a fost dedicată proiectului InterDentis, organizat de Liga Studenților la Medicina Dentară București.
Proiectul a fost organizat de Liga Studenților la Medicina Dentară București, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București, prin Direcția Antreprenoriat Studențesc, Alumni, Activități Studențești, Proiecte și Programe.
Potrivit reprezentanților UMF „Carol Davila” București, studenţii de la stomatologie din toată ţara şi din Republica Moldova au ales acest centru universitar pentru o experiență culturală și academică.
Citește și: UMF „Carol Davila”: colaborare inter-universitară în premieră
„Studenţii au avut ocazia să participe la cursurile şi stagiile facultăţii noastre, explorând cu adevărat viaţa unui student la Facultatea de Stomatologie din Bucureşti. De asemenea, s-a pregătit o serie de activităţi extrem de interesante şi distractive pentru musafirii noştri, despre care putem spune cu siguranţă că vor mai vrea să revină la București”, transmite sursa citată.