Newsflash
Știri

Punct de operare aeromedicală, deschis la Caransebeş

de Dorina Novac - dec. 27 2021
Punct de operare aeromedicală, deschis la Caransebeş

Un punct de operare aeromedicală a fost deschis, vineri, 24 decembrie, la Unitatea Specială de Aviaţie din municipiul Caransebeş.

În Caransebeș a fost inaugurat primul punct de operare montan din țară, din cele trei puncte strategice alese, care vor urma a fi deschise în județul Brașov respectiv, în Câmpulung Moldovenesc, au precizat reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).

DSU_Caransebes

Punctul Aeromedical din Caransebeș va funcționa în cadrul Detașamentului Aeromedical aflat în subordinea Inspectoratului General de Aviație, în colaborare cu Salvamont.

Potrivit DSU, una dintre diferențele dintre punctul de la Caransebeș și alte puncte aeromedicale o constituie folosirea troliului în zone greu accesibile, cu elicoptere SMURD dotate cu un astfel de sistem, achiziționate recent.

„De astăzi [vineri, 24 decembrie], acest elicopter intră în operare, deci poate pleca la intervenţii. Doresc să fie cât mai puţin nevoie de el şi să le urez colegilor succes şi cer senin, să se întoarcă întotdeauna cu bine acasă şi să salveze cât mai multe vieţi şi am încredere în ei că vor fi la înălţime, nu numai zburând, dar la înălţime ca şi calitate” a afirmat șeful DSU, dr. Raed Arafat.

DSU

Totodată, șeful DSU a vorbit și despre achizițiile derulate în ultima perioadă în scopul creșterii calității de răspuns în salvarea de vieți.

„Investiţiile înseamnă foarte mult pentru dezvoltarea sistemului de urgenţă. Numai în acest an, structurile care sunt în coordonarea DSU, IGSU şi IgaV, au semnat contracte ferme pentru o valoare de peste 430 de milioane de euro, care urmează să fie livrate. Este vorba de şase elicoptere cautare – salvare şi transport medicalizat a patru pacienţi şi stingere incendii de pădure, două avioane, care urmează să intre în dotarea IGAv în august 2022, 476 de maşini care urmează să ajungă în toate judeţele ţării şi multe echipamente medicale pentru situaţii de urgenţă”, a subliniat Raed Arafat.

La nivel național sunt operaționale opt puncte aeromedicale: București, Târgu Mureș, Iași, Arad, Craiova, Constanța, Galați, Jibou.

În anul 2021, IGAv a executat 3.818 misiuni SMURD, în volum de peste 5.300 ore de zbor, fiind salvate 3.342 de persoane aflate în stare de dificultate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe