Newsflash
Știri

Raed Arafat a fost decorat de Republica Italia

de Dorina Novac - oct. 2 2020
Raed Arafat a fost decorat de Republica Italia

Dr. Raed Arafat, secretar de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a fost decorat ieri, 1 octombrie, de către Republica Italia, cu distincția „Grande Ufficiale dell’Ordine della Stella d’Italia”.

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), festivitatea a fost găzduită de către Ambasada Italiei la București, distincţia fiind oferită de Excelența Sa, Marco Giungi, Ambasadorul Republicii Italia în România.

raed arafat decorat de italia
Sursă imagine: Departamentul pentru Situații de Urgență/ Facebook

 

„Președintele Republicii Italiene acordă domnului doctor Raed Arafat, în semn de înaltă apreciere și considerație, distincția «Grande Ufficiale dell’Ordine della Stella d’Italia»”, transmite DSU.

E.S. Marco Giungi, în cadrul ceremoniei, a vorbit despre ajutorul și suportul oferit Republicii Italiei de către statul român, sprijinirea cadrelor medicale din Italia prin deplasarea medicilor și asistenților români în zonele intens afectate de noul coronavirus.

raed arafat decorat

De asemenea, a adresat mulțumiri tuturor autorităților române pentru suportul oferit în această perioadă dificilă pentru întreaga lume.

La eveniment, printre distinșii invitați, medici, asistenți, cadre militare din diferite arme, reprezentanți ai mai multor corpuri diplomatice, au fost prezenți ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu și consilierul prezidențial dr. Diana Păun.

„Sunt extrem de onorat să primesc această decorație astăzi și doresc să mulțumesc președintelui Italiei și E.S. domnului ambasador Marco Giungi pentru acest lucru.Totuși, vreau să subliniez că tot ceea ce am făcut ar fi fost imposibil dacă nu beneficiam de sprijinul pe care l-am avut de la colegii mei și de la echipa cu care lucrez de mult timp. (...) Puțină lume știe despre legăturile noastre cu Italia în domeniul medicinei de urgență încă din anii '90 și despre sprijinul pe care l-am primit de la prietenii noștri de acolo pentru a continua dezvoltarea sistemului de urgență în România. Crucea Roșie italiană, serviciul de urgență de la Brescia „Brescia Soccorso”, a fost printre entitățile care au jucat un rol important în evoluția sistemului de urgență în anii '90 și începutul anilor 2000”, a declarat dr. Raed Arafat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe