Acasă » ACTUALITATE » Știri
Raed Arafat: ideea geamandurilor cu cruce „e ucisă”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a spus, referindu-se la geamandurile cu cruce roşie distribuite pe litoral, că „ideea este ucisă” şi că „s-a terminat”.
Întrebat la Palatul Parlamentului, marți, 14 iunie, despre geamandurile care au stârnit controverse, Arafat a spus: „Ideea e ucisă şi s-a terminat. Gata!”, relatează Agerpres.

Raed Arafat a subliniat că „era nevoie” de aceste geamanduri şi a refuzat să mai răspundă altor întrebări referitoare la subiect.
Cu o zi în urmă, secretarul de stat a subliniat că scopul geamandurilor a fost semnalarea, într-un mod vizibil, a zonelor periculoase, unde au avut loc mai multe înecuri în ultimii ani. A mai adăugat că criticile de pe reţelele sociale cu privire la această iniţiativă sunt „nefondate”.
Am încercat să facem ceva care să sporească acţiunile de prevenire a înecurilor pe durata sezonului de vară. Un proiect gândit acum doi ani de specialişti, şi finanţat din fonduri non-guvernamentale, care are ca scop semnalarea, într-un mod foarte vizibil, a zonelor periculoase unde au avut loc mai multe înecuri în ultimii ani. Ca să fie vizibil şi să atragă atenţia, nu putea fi o mică minge plutitoare, fiind necesară o vizibilitate mai mare când te apropii de zona de pericol. Ideea unei cruci de culoare roşie poate fi interpretată în mai multe feluri, însă ea semnalează pericolul de la distanţă, iar când te apropii de ea şi mai mult poţi citi şi textul de avertizare”, a scris Raed Arafat pe Facebook.
Rafila: vaccinurile anti-COVID, cea mai spectaculoasă evoluţie din istoria medicinei