Newsflash
Știri

Rafila: cei care vor iodura de potasiu să meargă „repede” la medicul de familie

de L. Budin - aug. 8 2022
Rafila: cei care vor iodura de potasiu să meargă „repede” la medicul de familie

Ministrul Sănătății a îndemnat cetățenii cu vârste până-n 40 de ani să se prezinte „cât mai repede” la medicul de familie, pentru a primi prescripția pentru pastilele de iodură de potasiu.

Sistemul de distribuţie a pastilelor de iodură de potasiu este „perfect funcţional”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

iasi_iodura_potasiu
Sursă foto: Antibiotice Iași

 

Îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia şi avem 2.500 de farmacii în toată ţara, listele se regăsesc la Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică, de unde îşi pot ridica gratuit aceste pastile. Este un sistem perfect funcţional. Este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reuşit să îl punem la punct”, a spus ministrul, după o vizită la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

El a precizat că este posibil ca, pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina, cererea de pastile de iodură de potasiu să crească.

Medicii de familie trebuie să elibereze prescripţie acestor pacienţi, care au dreptul să primească micro-comprimatele de iodură de potasiu”, a adăugat ministrul.

MS vrea să asigure cadrul care să permită raportarea infecţiilor nosocomiale

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe