Newsflash
Știri

„Reduceţi şpaga“, cer europenii. „Cum?“, întreabă românii

de Vlad MIXICH - iun. 12 2014
„Reduceţi şpaga“, cer europenii. „Cum?“, întreabă românii
E un semn bun că reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti acordă atenţie unui domeniu, sănătatea, în care competenţele Bruxellesului sunt limitate. Dar, pentru că România se află printre cele 16 state membre UE care au primit din partea Comisiei recomandări specifice pentru acest domeniu, era firesc ca reformei medicale să-i fie alocată o discuţie specială în cadrul conferinţei „Strategia Europa 2020 şi Semestrul European – recomandări şi resurse“, desfăşurată miercuri, la Bucureşti.
Şase secretari de stat din diferite ministere au participat la conferinţă, printre care şi Francisc Iulian Chiriac, de la Ministerul Sănătăţii. Deşi domnul Chiriac nu se ocupă personal de multe dintre temele abordate în cadrul discuţiei, şi asta s-a văzut în prezentarea sa, este de apreciat disponibilitatea Ministerului Sănătăţii de a trimite un înalt demnitar să ia parte la discuţia condusă de Angela Blanco, reprezentantul Directoratului Comisiei Europene pentru Sănătate şi Consumatori (DG Sanco). Printre realizările autorităţilor române menţionate în documentul prezentat de trimisul DG Sanco au fost enumerate introducerea pachetului de bază de servicii medicale, punerea la punct a cadrului legal necesar evaluării tehnologiilor medicale (HTA), îmbunătăţirea finanţării segmentului ambulatoriu, centralizarea anumitor licitaţii şi creşterea fondurilor alocate asistenţei medicale primare.
Ne permitem să criticăm includerea primelor trei aspecte în enumerarea realizărilor autorităţilor române. Pachetul de bază aduce mai degrabă schimbări administrative convenabile autorităţilor şi nu exagerăm dacă l-am compara cu un fond de ten aplicat pe faţa plină de probleme a sistemului medical românesc. Nu detaliem pentru că trebuie să menţionăm că acel cadru legislativ al HTA dezvoltat în perioada mandatului lui Eugen Nicolăescu nu este funcţional în prezent, actualul ministru luând decizia (îndreptăţită, credem) de a-l reface. Rămâne însă să vedem care va fi noul rezultat.
Cât despre îmbunătăţirea finanţării serviciilor din ambulatoriu, în lipsa unei prezenţe notabile a clinicilor de stat în acest segment, aceasta va duce la cuplarea directă a fondurilor publice la interesele private din sistem. Deşi practicăm prezumţia de nevinovăţie, experienţa a 20 de ani de corupţie românească ne-a învăţat că o astfel de cuplare este foarte apetisantă pentru anumiţi actori. Bănuiam că nu aceasta a fost intenţia iniţială a Comisiei Europene atunci când a făcut recomandarea întăririi segmentului ambulatoriu şi, de altfel, doamna Angela Blanco ne-a confirmat presupunerea. Este un exemplu clasic despre cum o bună-intenţie a Bruxellesului se poate transforma în cu totul altceva după ce este trecută prin iarba încâlcită de la Bucureşti.
Trimisul DG Sanco a menţionat mai mulţi indicatori pe care se va baza evaluarea din 2015 a Comisiei Europene în privinţa reformelor din sănătatea românească: nivelul cheltuielilor, anumiţi indicatori de sănătate ai populaţiei (mortalitatea infantilă printre ei), numărul de paturi şi durata medie de internare şi indicatori farmaceutici. Deşi am fi fost curioşi să aflăm mai în detaliu la ce se referă acest ultim indicator, prezentarea DG Sanco nu a adus menţiuni suplimentare.
„Acceleraţi reformele din sănătate pentru a-i creşte eficienţa, calitatea şi accesibilitatea, inclusiv pentru oamenii dezavantajaţi sau din comunităţile izolate“, transmite Comisia Europeană guvernului de la Bucureşti. „Creşteţi eforturile pentru a reduce plăţile informale, inclusiv printr-o administrare corectă şi un control al sistemelor“. Nu putem decât să ne bucurăm că problema endemică a plăţilor informale este atât de clar subliniată în documentul Comisiei Europene dar, pe de altă parte, ne temem de cum va fi aplicată această recomandare odată ajunsă la Bucureşti.
Cea mai firească şi elegantă modalitate de a reduce acest fenomen rămâne creşterea salariilor pentru toţi medicii (nu doar pentru o parte din rezidenţi şi cu o sumă mică). Guvernul Ponta, ca şi guvernele anterioare, nu este dispus să ia o astfel de măsură, iar Colegiul Medicilor nu a reuşit să exercite o presiune suficientă pentru a obliga autorităţile să facă ceea ce ar fi de bun-simţ. Astfel că, în prezent, pe lângă salariul de la stat şi veniturile obţinute în privat, o parte semnificativă din venitul unui medic român provine din plăţi informale. Simpla stârpire a acestora, fără ca golul rămas să fie înlocuit corespunzător, nu va duce la altceva decât la creşterea exodului medicilor români atraşi de veniturile oneste oferite în vestul Europei. Suntem aşadar în mijlocul unui cerc vicios atât pentru medici, cât şi (mai ales) pentru pacienţi. Ar exista soluţii pentru ruperea acestui cerc vicios, dar veniturile acelui 10% din medicii români care câştigă colosal de bine ar suferi. „Viaţa medicală“ a abordat în mai multe rânduri acest subiect şi de aceea nu mai insistăm aici, dar remarcăm că documentul Comisiei Europene nu oferă nici măcar un capăt de soluţie.
Două absenţe notabile şi grăitoare din documentul prezentat miercuri la Bucureşti de trimisul DG Sanco. În primul rând, necesitatea creşterii finanţării din bugetul de stat a sistemului medical. Omisiunea se explică prin logica pro austeritate care încă bântuie holurile Comisiei Europene. Lipseşte şi orice referire la problema emigraţiei medicilor români spre Vest, fenomen care multiplică vulnerabilităţile şi aşa numeroase ale României în această zonă. Explicabilă absenţă, căci principiul liberei circulaţii a forţei de muncă este sacrosanct pentru Comisia Europeană.
Fără iniţiativa reprezentanţei Comisiei Europene în România, toate aceste obiecţii şi critici constructive, generate de experienţa nemijlocită „din teren“, ar fi rămas necunoscute funcţionarilor de la Bruxelles. Ne rămâne doar să sperăm că, odată dialogul început, vor exista şi urechile dispuse să asculte.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe