Newsflash
Știri

Revigorarea sistemului medical din România: ce soluții există?

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - mar. 5 2021
Revigorarea sistemului medical din România: ce soluții există?

Asistenţa medicală primară și ambulatoriul de specialitate trebuie urgent revigorate -  este una dintre concluziile unei dezbateri online, organizate recent de CMR.

evenimentcmr

Suprasolicitarea, deficitul de personal medical sunt probleme acute care necesită soluţii urgente, a subliniat prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB): „Sunt specialităţi cu deficit de personal, sunt zone poate neacoperite de medici. Avem medici foarte bine pregătiţi, (...) dar din păcate, în mare parte, mediile în care își desfășoară profesia au rămas cu mult în urmă faţă de instrucţia și pregătirea lor. Și cu toate acestea, se depun eforturi pentru a face performanţă”.

        O altă problemă care a ajuns să se cronicizeze este reprezentată de plecarea tinerilor medici din ţară, crede președintele CMMB, care a adăugat că, la acest moment, se impun soluţii urgente în domeniu: „Asistenţa medicală primară și ambulatoriul de specialitate trebuie urgent revigorate, (...) un alt element este stabilirea nivelului de competenţă pentru fiecare dintre aceste etaje ale sistemului de sănătate”.

Medicii, distribuiţi neomogen în ţară

        În România există 2,7-2,9 medici la o mie de locuitori, faţă de media europeană de 3,4-3,6 la o mie de locuitori, a atras atenţia prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR). Pe lângă deficitul deja cunoscut de medici, există și o distribuţie neomogenă a cadrelor medicale la nivel naţional, a adăugat acesta: 51% dintre medicii înregistraţi își desfășoară activitatea în București, Cluj, Dolj, Iași, Mureș și Timișoara. Există 12 judeţe cu sub 500 de medici și trei judeţe cu sub 300 de medici. Există, de asemenea, și specialităţi deficitare: radioterapie, oncologie, hematologie, neonatologie (numărul total este în jur de 500, dar există 19 judeţe cu mai puţin de 5 medici neonatologi). Sute de localităţi nu au niciun medic de medicină primară.

Pe de altă parte, profesorul Coriu a anunţat că în 28 februarie au fost publicate în Monitorul Oficial modificările la Legea 95/2006, care reglementează și permit desfășurarea online a activităţilor Colegiului, inclusiv votul online. Despre importanţa adaptării legislaţiei a vorbit și dr. László Attila, secretar al Comisiei pentru Sănătate Publică din Senatul României, care a menţionat necesitatea găsirii unei modalităţi de finanţare sustenabilă, care să acopere cheltuielile efective conform standardelor și protocoalelor: „Suntem în situaţia ca la nivel naţional fondul de salarii să depășească 90% din cheltuielile unei instituţii sanitare, în timp ce pentru diagnostic, tratament, întreţinere etc. ne rămân până în 10%. În hârtii sunt raportate peste 5.000 de paturi de ATI, în realitate cu indulgenţă sunt asigurate cu personal medical până la vreo 3.000 de paturi”, a punctat acesta.

Reînnoirea curriculei, o necesitate

        Prof. dr. Viorel Jinga (rectorul UMF „Carol Davila”) a explicat că schimbările în livrarea serviciilor medicale necesită curricule noi pentru studenţi și medici rezidenţi, care să îi pregătească pentru colaborarea interdisciplinară. Medicina orientată către populaţie, informatică medicală, dezvoltarea aptitudinilor de a deprinde informaţii pe tot parcursul vieţii – sunt câteva puncte-cheie ale educaţiei medicale universitare.

        În ceea ce privește examenul de rezidenţiat de anul acesta, universităţile din ţară au stabilit încă din vara lui 2020 ca bibliografia să fie schimbată. Iar pe viitor se dorește ca rezidenţiatul să fie un proces educaţional coordonat de universităţile de medicină din ţară, pentru a scădea birocraţia și pentru o pregătire mai bună.

ETICHETEdezbatereCMR

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe