Ministerul Sănătăţii va scoate la Concursul naţional de intrare în rezidenţiat, pe care îl va organiza în această toamnă, mai multe locuri şi posturi pentru specialităţile medicale, altele decât Medicina de familie. Astfel, în 2010, absolvenţii universităţilor de Medicină şi Farmacie vor putea concura pe un număr de 4.000 de locuri şi posturi, dintre care 3.527 de locuri şi 473 de posturi. „Anul acesta vom pune accent pe pregătirea medicilor specialişti. Avem nevoie de mai mulţi specialişti în spitalele din ţară şi din această cauză am luat două măsuri importante: am redus cu un an durata de rezidenţiat pentru 36 de specialităţi şi am eliminat rezidenţiatul cu durata de 7 ani, pe de altă parte, am dublat numărul locurilor şi posturilor scoase la concurs pentru specialităţile medicale, altele decât cele de Medicină de familie“, a declarat dl Cseke Attila, ministrul sănătăţii. (...)
 "> Rezidenţiat: „locuri şi posturi“ numeroase - Viața Medicală
Newsflash
Știri

Rezidenţiat: „locuri şi posturi“ numeroase

de Serviciul de presă al MS - aug. 6 2010
Rezidenţiat: „locuri şi posturi“ numeroase

   Ministerul Sănătăţii va scoate la Concursul naţional de intrare în rezidenţiat, pe care îl va organiza în această toamnă, mai multe locuri şi posturi pentru specialităţile medicale, altele decât Medicina de familie. Astfel, în 2010, absolvenţii universităţilor de Medicină şi Farmacie vor putea concura pe un număr de 4.000 de locuri şi posturi, dintre care 3.527 de locuri şi 473 de posturi. „Anul acesta vom pune accent pe pregătirea medicilor specialişti. Avem nevoie de mai mulţi specialişti în spitalele din ţară şi din această cauză am luat două măsuri importante: am redus cu un an durata de rezidenţiat pentru 36 de specialităţi şi am eliminat rezidenţiatul cu durata de 7 ani, pe de altă parte, am dublat numărul locurilor şi posturilor scoase la concurs pentru specialităţile medicale, altele decât cele de Medicină de familie“, a declarat dl Cseke Attila, ministrul sănătăţii. (...)

 

   În 2010, din cele 4.000 de locuri şi posturi scoase la concurs, un număr de 3.263 de locuri şi posturi sunt destinate viitorilor specialişti, fără specialitatea Medicină de familie, faţă de numai 1.767 de locuri şi posturi scoase la concursul organizat anul trecut.
   Concursul naţional de intrare în rezidenţiat va avea loc la data de 21 noiembrie. Raportat la anul trecut, nu vor exista modificări în ceea ce priveşte tematica, bibliografia sau locul de desfăşurare a concursului (vezi „Viaţa medicală“). Date suplimentare pot fi găsite şi pe site-ul MS, pe adresa www.ms.ro

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe