Acasă » ACTUALITATE » Știri
România a trimis în Republica Moldova peste 100.000 de doze de vaccin anti-COVID

România a trimis, vineri, în Republica Moldova, 100.800 de doze de vaccin produs de compania AstraZeneca, în sprijinul autorităților implicate în lupta de combatere a pandemiei de COVID-19.
Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar, cu titlu gratuit, iar dozele de vaccin, destinate Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, fac parte din rezerva Ministerului Sănătății din România, informează Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Misiunea se realizează cu două mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, pe ruta București – Chișinău și retur.
„Ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova, reprezentat de echipamente medicale și vaccinuri împotriva COVID-19, vine ca parte a pachetului de sprijin anunțat de președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei sale din luna decembrie 2020, la Chișinău”, transmite sursa citată.
CNCAV precizează că în sprijinul Republicii Moldova au fost livrate alte 304.800 de doze, în misiunile executate la data de 27 februarie și 27 martie.