Newsflash
Știri

România va avea un cadru legislativ pentru compensarea vaccinurilor

de L. Budin - apr. 29 2022
România va avea un cadru legislativ pentru compensarea vaccinurilor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, în cursul anului viitor, România ar putea avea un cadru legislativ privind compensarea vaccinurilor şi un buget care să permită acest lucru.

Ministrul a participat la dezbaterea online „Accesibilitate vs. informare în vaccinarea pe durata întregii vieţi”, organizată de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), informează Agerpres.

vaccin-antigripal

Ministrul a fost întrebat când va avea România un cadru legislativ pentru compensarea vaccinurilor.

Perspectiva rezonabilă este a unui an de zile, cel puţin la începutul anului viitor să avem deja un cadru legislativ care să permită acest lucru şi un buget care să permită acest lucru. Ca orice cadru legislativ, când este vorba despre compensarea vaccinurilor, trebuie să fie însoţit şi de un buget”, a spus Alexandru Rafila.

Potrivit acestuia, persoanele cu boli cronice ar putea să beneficieze de vaccinuri gratuite, în timp ce în cazul adulţilor sănătoşi vaccinurile ar putea să fie compensate cu anumite procente, astfel încât imunizarea să fie „atractivă”.

Trebuie să găsim mecanismul prin care să putem să compensăm vaccinurile mai ales pentru persoanele cu boli cronice şi aş zice şi nu numai, pentru că discutăm despre vaccinarea adultului”, a mai declarat ministrul.

Rafila a spus că statul trebuie să găsească pârghii de compensare.

Pentru că discutăm de protecţie individuală, dar şi de sănătate publică în acelaşi timp, este normal ca statul să găsească pârghii de compensare a vaccinurilor, încât să avem într-adevăr o politică de sănătate publică coerentă. (...) Probabil că trebuie să rezolvăm şi HTA - aşa-numita evaluare a tehnologiilor medicale, care în cazul vaccinurilor are cu totul şi cu totul altă semnificaţie, fiind vorba de produse biologice care previn boala, nu care au un efect terapeutic”, a explicat Rafila.

Strategie UE anti-pandemie: accelerarea vaccinării copiilor și noi antivirale

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe