Newsflash
Știri

Românii mor prematur din cauze care pot fi prevenite

de Dr. Otilia REGUȘ-SESERMAN - iul. 6 2018
Românii mor prematur din cauze care pot fi prevenite
    România este pe primul loc la decesele premature și prevenibile prin intermediul tehnologiilor și cunoștințelor medicale actuale, aflăm dintr-un raport al Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene (UE), publicat la sfârșitul lunii iunie. În 2015, mortalitatea prematură a fost de 318 la 100.000 de locuitori, iar mortalitatea prevenibilă – de 362,7 la 100.000 de locuitori. La prima vedere, numerele sunt comparabile cu cele din Letonia, Lituania sau Estonia ori chiar mai mici. Raportate însă ca procent din numărul total de decese în rândul populației sub 75 de ani, România este fruntașă în clasamentul țărilor europene (48% decese premature și prevenibile) (fig. 1). Îi depășim chiar și pe vecinii bulgari sau pe unguri, care se află mult sub procentul de 45%. Media europeană este de 33,1% decese premature și prevenibile din totalul numărului de decese înregistrate. Cele mai scăzute rate de mortalitate prematură sau prevenibilă sunt întâlnite în Franța (sub 20% din totalul deceselor), Belgia și Danemarca (puțin peste 25% din totalul deceselor). Nici Olanda, Spania și Luxembourgul nu stau rău în clasament, având rate de 30% pentru mortalitatea prematură și prevenibilă.
    Peste 570.000 de decese ar fi putut fi evitate în UE în 2015 dacă s-ar fi instituit tratamente adecvate și la timp. Aceste cazuri au fost înregistrate ca decese premature, sub vârsta de 75 de ani. Peste un milion de decese ar fi putut fi prevenite prin îmbunătățirea intervențiilor de sănătate publică, numărul referindu-se, de această dată, la morțile prevenibile prin influențarea unor factori precum comportamentul alimentar și factori legați de stilul de viață, statusul socio-economic ori factori de mediu (decese prevenibile). Numărul deceselor (premature și prevenibile) a fost de 1,2 milioane. Cel mai des întâlnită cauză de deces a fost boala cardiacă ischemică (180.520 de cazuri). În toate țările europene, decesele premature și cauzate de boli prevenibile au fost mai frecvente la sexul masculin comparativ cu cel feminin, cea mai mică diferență între sexe existând în Olanda, Danemarca, Franța și Belgia.
    Conform definițiilor, un deces este considerat prematur dacă ar fi putut fi evitat prin serviciile și tehnologiile medicale disponibile în prezent și este prevenibil dacă ar fi putut fi evitat prin intervenții de sănătate publică, într-un sens mai larg. Pentru a calcula mortalitatea prematură și prevenibilă, Eurostat a înființat un grup operativ pentru a stabili lista afecțiunilor care ar putea fi prevenite, în prezent, cu metodele actuale de tratament și tehnologie medicală. Grupul operativ a stabilit și vârsta de la care un deces poate fi considerat prematur – sub 75 de ani –, deși unele afecțiuni pot avea un prag mai scăzut pentru categorisirea decesului în categoria „premature”. De exemplu, pentru cei care suferă de diabet, tratamentul încă este controversat. De aceea, decesul de cauză diabetică nu este inclus în categoria celor premature, neexistând un tratament curativ pentru diabet.
    Lista bolilor care au dus la decese premature include: hipertensiunea arterială, tuberculoza, infecțiile bacteriene și cu protozoare, hepatita C, infecția cu HIV/SIDA, cancerele colorectale, melanomul, cancerul de sân și cel de col uterin, cancerul de vezică urinară și cel tiroidian (fig. 2). Mai sunt incluse aici leucemiile și limfomul Hodgkin, tumorile benigne, diabetul zaharat, bolile reumatice și boala cardiacă ischemică, astmul, pneumoniile, gripa și malformațiile congenitale. În categoria deceselor prevenibile sunt incluse cele cauzate de neoplasmele de cap și de gât, cancerul esofagian și cel de stomac, cancerul pulmonar și cel hepatic, mezoteliomul, abuzul de droguri și alcool, trombozele venoase profunde asociate cu tromboembolism pulmonar (fig. 3). Această categorie include şi accidentele rutiere, suicidul și omuciderea. Unele afecțiuni sunt incluse în ambele categorii – boala cardiacă ischemică (responsabilă de 31% din decesele premature, conform Eurostat), tuberculoza, infecția cu HIV/SIDA, hepatita C, cancerul colorectal, melanomul, gripa, pneumoniile și diabetul zaharat. Cu alte cuvinte, aceste boli ar putea fi tratate cu mijloacele de care dispune medicina contemporană, dar ar putea fi și prevenite prin politici de sănătate. Oricum, lista de afecțiuni formulată de grupul operativ al Eurostat și limita de vârstă se vor modifica în timp, cel mai probabil odată cu progresul științific și tehnologic medical.
    Pentru a îmbunătăți comparabilitatea între diverse țări, perioade și categorii de vârste, datele analizei au fost furnizate în număr absolut, ca rate standardizate de mortalitate. Ratele mortalității premature și prevenibile reprezintă indicatori ai calității și performanței sistemelor sanitare, dar și ai politicilor de sănătate publică din țările supuse analizei. În afară de acestea, ele pot fi influențate de educație, statut social sau convingeri în privința sănătății și medicinei, conform analizei Eurostat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe