Newsflash
Știri

S-a deschis primul centru ISLE din România

de Theodora Şutiu - sept. 24 2019
S-a deschis primul centru ISLE din România

Cel de-al doilea centru ISLE de pregătire și specializare a noilor generații de profesioniști din domeniul medical a fost deschis, marți, de Grupul SofMedica. Investiția în cele două centre din Europa depășește 3 milioane de euro.

Astfel, medicii vor avea ocazia să se pregătească pentru utilizarea tehnologiilor performante în domeniul medical precum: intervenții chirurgicale minim invazive robotice și laparoscopice, diagnostic și tratament în domeniul gastroenterologiei, diagnostic și monitorizarea pacientului din terapia intensivă.

 

Concret, centrul ISLE București (ISLE - Innovation, Simulation, Learning Ecosystem) urmărește abordarea orientată spre educație a Grupului și își propune să asigure un progres în avantajul a cât mai multor pacienți, prin crearea unei punți între cele mai recente și performante tehnologii medicale, pacienți și profesioniști din sănătate.

Centrul ISLE din Capitală are o suprafață de 125 metri pătrați și este dotat cu tehnologii cu ajutorul cărora medicii se pot pregăti pentru intervenții de chirurgie robotică minim invazive, intervenții pentru diagnosticarea și examinarea afecțiunilor gastro-intestinale și pot urma programe aprofundate de monitorizare hemodinamică și simulări pentru monitorizarea nocicepției.

Totoodată, aceștia pot observa de la distanță cazuri complexe realizate de chirurgi din întreaga lume și pot interacționa cu aceștia prin intermediul unor platforme de e-learning pusă la dispoziție în cadrul centrului. Cursurile de pregătire și specializare a medicilor în cadrul Centrului ISLE București sunt susținute de echipe de experți în tehnologia robotică din țară și din străinătate.

„Prin acest centru, SofMedica duce mai departe investiția în sistemul medical românesc, pe care o derulează de 25 de ani. Credem în România din prezent și din viitor, o țară care de multe ori a stabilit perspectivele în ceea ce privește evoluția tehnologică. Din acest motiv, am deschis la București al doilea centru de pregătire în domeniul sănătății din Europa, după succesul pe care l-am înregistrat în Atena. Dorim să oferim medicilor români posibilitatea de a învăța și de a utiliza tehnologii avansate, lucru ce asigură ulterior acces la soluții de tratament inovatoare pentru pacienți”, spune Harris Palaondas, Managing Director SofMedica în cadrul unei conferințe de presă.

Până în prezent, peste 900 de sisteme robotice da Vinci sunt prezente în unități medicale din Europa și peste 5.200 în întreaga lume. În România, chirurgia robotică da Vinci este disponibilă pentru pacienți în București, la Spitalul Militar Central, la Ponderas Academic Hospital și Spitalul Monza, în Brașov la Spitalul Sf. Constantin, în Oradea la Spitalul Pelican și în Timișoara la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Turcanu.    

Compania SofMedica este membră a unui Grup din domeniul medical (SEENERGIA Group), orientat către educație, care activează încă din anul 1994 în țări din Sud-Estul Europei: România, Grecia, Bulgaria și Cipru. Grupul numără peste 130 de angajați și raportează o cifră de afaceri anuală de peste 45 milioane de euro.  

Chirurgia robotică, cea mai avansată formă de chirurgie minim invazivă

Prin intermediul chirurgiei robotice, medicii chirurgi sunt asistați de un echipament robotic în timpul procedurilor chirurgicale. Sistemul Chirurgical da Vinci este singura tehnologie care conferă chirurgului precizia, dexteritatea și controlul folosind instrumente miniaturizate care sunt introduse prin incizii mici de 1-2 cm. Astfel, recuperarea este mult mai rapidă față de metodele tradiționale. În cazul chirurgiei robotice, aceste instrumente miniaturizate sunt montate pe 3 brațe robotice separate, care permit chirurgului o gamă largă de mișcări și precizie crescută. Pe un al patrulea braț este montată o cameră 3D care permite mărirea imaginii la definiție înaltă și care ghidează chirurgul pe durata procedurii. Brațele robotului au un grad ridicat de dexteritate, permițând chirurgilor să opereze în spații foarte înguste din corp, care altfel ar fi accesibile numai prin intervenții chirurgicale deschise, cu incizie mare.

Sistemul de chirurgie a fost folosit cu succes în peste cinci millioane de intervenții minim invazive în întreaga lume, pentru o gamă largă de afecțiuni: afecțiuni coronariene, renale, cancer de colon, de prostată, de vezică urinară, cancere ginecologice, endometrioză.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe