Newsflash
Știri

Sănătate feminină

de Demostene ŞOFRON - mar. 25 2016
Sănătate feminină
     După conferința-dezbatere „Pacient informat și responsabil“, organizată săptămâna trecută sub genericul „Dialoguri pentru viață“, a urmat o dezbatere pe o temă la fel de actuală și de mare impact – sănătatea feminină și oncologia. Prevenția, diagnosticul molecular, abordarea personalizată, inovația, precizia, progresul au fost principalii piloni ai discuțiilor care au avut loc.
     Personalitățile care au onorat cu prezența lor evenimentul de la Cluj-Napoca au fost cadre importante din Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca: prof. dr. Anca Buzoianu (decanul universității), prof. dr. Viorica Nagy (șefa catedrei de oncologie – radiologie), prof. dr. Carmen Mihu (șefa disciplinei de histologie), conf. dr. Doinița Crișan (șefa disciplinei de anatomie patologică). Li s-au alăturat dr. Adriana Melnic (director executiv la Societatea Română de Cancer), dr. Carmen Bodale (medic specialist în oncologie medicală), dr. Laura Ancuța Pop (cercetător la Centrul de Genomică din Cluj), Codruța Popescu (psiholog clinician), Dorica Dan (președintă a Asociației Naționale pentru Boli Rare din România), Aurelia Cristea (deputat).
     Au fost puse în discuție două aspecte importante ale bolii oncologice: cancerul mamar, respectiv cancerul ovarian, tema extinzându-se de la un interlocutor la altul. Discuțiile au vizat măsurile de prevenție, intensificarea eforturilor de a depista maladiile încă din fazele incipiente, progresele înregistrate în ultimii ani, inovația terapeutică, tratamentele personalizate, necesitatea introducerii în programa școlară a orelor de educație medicală. Alte subiecte de interes au fost importanța asocierii mamografiei și ecografiei, predispoziția genetică și rolul acesteia în apariția cancerului, testările genetice care nu sunt suportate de stat și se fac doar în clinicile private la prețuri mari, rolul familiei și al prietenilor în bunăstarea unui bolnav de cancer. Interzicerea fumatului în spațiile publice, bolile rare și cauzele ce pot favoriza apariția cancerului au fost alte teme de dezbatere în rândul participanților. Rolul și importanța campaniilor de informare sunt esențiale, mai ales în zonele defavorizate, care nu au acces la tehnologia informației.
     Cancerul ovarian este o boală rară. În general, pacienții nu au parte de informațiile necesare pentru a face față bolii oncologice, și cu atât mai mult bolilor rare. Însă din 1999 există o legislație europeană în ceea ce privește medicamentele „orfane“, care se adresează strict bolilor rare, care nu sunt percepute la adevărata lor importanță la noi în țară. Există între 6.000 și 8.000 de boli rare la nivel mondial, iar în România sunt depistate anual 1.850 de cazuri de cancer ovarian. Boala are un debut silențios, motiv pentru care primele simptome nu sunt observate de pacientă. Persoanele diagnosticate cu cancer ovarian trebuie incluse imediat în grupuri de suport și în campanii de informare, așa cum este și campania „Dialoguri pentru viață“.
     Documentarul care a deschis conferința-dezbatere abordează cancerul mamar și pe cel ovarian prin mărturiile femeilor care s-au confruntat sau care se confruntă în prezent cu necruțătoarea maladie. Sunt mărturii cutremurătoare și care denotă importanța reală a suportului familial, investigațiilor făcute la timp și informării corecte. Prevenția este foarte importantă, laolaltă cu controalele regulate și adoptarea unui stil de viață cât mai sănătos cu putință.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe