Newsflash
Știri

Sărbătoare la Academia Română

de Dr. Maria DRAGOTĂ - apr. 12 2013
Sărbătoare la Academia Română
   Ziua Academiei Române a fost marcată la 4 aprilie a.c., prin adu­narea festivă cu tema „Academia  şi identitatea naţională“, în cadrul căreia au rostit alocuţiuni acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Aca­demiei Române, acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, şi acad. Ioan Aurel Pop. Cu acest prilej s-a lansat volumul „1848 – Marea dramă a Academiei Române“ şi a fost vernisat Memorialul cu acelaşi nume, operă a sculptorului Mihai Ecobici. La 1/13 aprilie 1866, se înfiinţa Societatea Literară Română, cu scopul declarat de promovare a creaţiei literare şi ştiinţifice, dar şi de întocmire a unui dicţionar şi a unui glosar al limbii române; cei 21 de membri fondatori erau personalităţi mar­cante din toate teritoriile româneşti. Această instituţie naţio­nală şi enciclopedică şi-a început activitatea un an mai târziu, sub numele de Societatea Academică Română. Printr-o lege specială, în 1879 a fost declarată institut naţio­nal, cu noua denumire, Academia Română.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe