Newsflash
Știri

Sărmana oaie Dolly (4)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - ian. 30 2013
Sărmana oaie Dolly (4)
   Lung şi imprevizibil e drumul pe urmele oii Dolly. Ştirile despre prima oaie clonată, anunţate public în februarie 1997, au generat un mare interes, dar un scandal încă şi mai mare. Am şansa să citez un martor extrem de avizat, pe Nigel Calder (n. 1931, science writer de clasă, fost editor şef al săptămânalului londonezNew Scientist, autor, în 2003, al cărţii„Magic Universe. The Oxford Guide to Modern Science“, Oxford Univ. Press). În 2008, volumul a apărut în română la editura ALL Educational, într-o traducere excelentă, de Viviana Vasilescu şi Andrei-Vlad Vasilescu. Departe de o vulgarizare ştiinţifică banală, cartea are 791 pp., cuprinzând sursele citatelor în ordinea apariţiei, indice de nume proprii şi indice de subiecte. În capitolul „Clonarea“, Nigel Calder afirmă că ştirea despre prima oaie clonată „a ţinut prima pagină a ziarelor în februarie 1997 şi a provocat un scandal fără precedent în biologie, printre jurnalişti, politicieni şi clerici de toate religiile. Interesul general l-a depăşit pe cel provocat, cu 40 de ani în urmă, de lansarea primului satelit artificial, Sputnik-1“. Reacţia negativă atât de puternică i-a determinat pe „creatorii“ oii Dolly şi instituţiile care îi susţineau să declare rapid, în 24 de ore: „Nu acceptăm aceste tehnici pentru clonarea umană. Ar fi lipsit de etică“. Probabil că britanicii, chiar dacă n-au revenit la calmul lor, s-au mai liniştit. Cei interesaţi, pentru că britanicii de rând şi mulţimea de imigranţi aveau alte probleme şi interese.
   După câteva paragrafe, Nigel Calder scrie: „Cu toate acestea, secolul XXI a deschis o lume în care femeile puteau deja face sex fără a procrea sau puteau creşte copii creaţi în eprubetă fără niciun raport sexual. Se vor putea vreodată produce copii clonaţi, identici genetic cu părinţii sau cu alţi adulţi? Cine ştie dacă oamenii legii şi comisiile de etică vor da dovadă de mai multă înţelepciune decât indivizii şi familiile lor, evaluând avantajele şi dezavantajele unei astfel de reproduceri?“.
   Ce rost mai avea declaraţia „părinţilor“ oii Dolly, citată mai sus? O chestiune de conştiinţă? Sau, mai exact, o extremă încercare la care este supusă conştiinţa umană. Oricum, nu-mi rămâne decât alternativa să îl citez pe Peter Williams Atkins (n. 10 aug. 1940, Amersham, Marea Britanie), chimist, profesor la Universitatea din Oxford, autor al unor cărţi de chimie, îndeosebi chimie fizică: „Physical Chemistry“, ajunsă la a IX-a ediţie, care i-a adus o reputaţie mondială. „Intenţia mea este să călătorim împreună pe culmile ştiinţei“ mărturiseşte Atkins şi cu această dorinţă a scris, printre altele, „Amprenta lui Galileo“. Despre cărţile de proză ştiinţifică scrise de Atkins, Richard Dawkins scria: „Premiul Nobel pentru literatură nu a fost niciodată câştigat de un om de ştiinţă. Şi dacă totuşi s-ar întâmpla, Peter Atkins ar fi candidatul meu. Proza lui literară ne inspiră, ne împlineşte şi ne face mai vii“. Un elogiu original, formulat de un autor care nu mă încântă peste poate (nici măcar prin cartea sa „Gena egoistă“), dar Atkins rămâne „prozator excepţional“. Iată un citat la care trebuia probabil să ajung mai devreme: „Printre problemele pe care ştiinţa trebuie să le rezolve se află doar două într-adevăr fundamentale şi alte milioane de probleme de importanţă secundară şi trilioane şi trilioane de altele de o importanţă şi mai mică. Una din problemele fundamentale este originea universului; cealaltă este natura conştiinţei – cea mai tulburătoare proprietate a materiei. Originea universului îşi va găsi răspunsul atunci când teoriile moderne ale gravitaţiei cuantice şi particulelor vor fi suficient de înaintate şi putem presupune că se vor adăuga şi alte idei importante. Problema conştiinţei ar putea fi de natură foarte diferită...“. Apoi adaugă: „Pe scurt, deşi s-ar putea să nu existe niciodată o teorie a conştiinţei – într-adevăr, chiar noţiunea este probabil necorespunză­toare – este foarte posibil să se poată realiza o simulare“.
   Atkins continuă reflecţiile sale asupra conştiinţei, iar mie nu-mi rămâne decât să-i îndemn pe cititorii interesaţi să ajungă la cartea sa „Amprenta lui Galileo. Cele zece mari idei ale ştiinţei“ (titlul în original: „Galileo’s Finger: The Ten Great Ideas of Science“, Oxford University Press, 2003) tradusă în română (de Cornelia Rusu şi Mariana Neţ) şi apărută la editura ALL, Bucureşti, 2008.
   Am citat copios din doi autori consacraţi înOxbridge, „cuvânt-valiză“ denumind cele două faimoase universităţi britanice: Oxford University, cea mai veche, înfiinţată aproximativ în anul 1096 (de regulă pe primul loc printre universităţile din Marea Britanie) şi Cambridge University, fondată în 1209. Acest termen este uneori utilizat spre a desemna o zonă în formă de arc mergând de la Oxford la Cambridge şi înglobând poli (clusteri) britanici de înaltă tehnologie, precum Silicon Fel (cuvânt format prin analogie cu Silicon Valley). Termenul Oxbridge a apărut foarte recent, dacă ţinem seama de vechimea celor două universităţi. O curiozitate: William Thackeray, în romanul „Penolennis“, publicat în 1849, prezintă personajul înscris la Boniface College, un colegiu fictiv situat în Oxbridge. Există şi alte „cuvinte-valiză“ derivate din Oxbridge. De exemplu, termenul de Doxbridge se referă la universităţile Oxford, Cambridge şi Durham, utilizat îndeosebi în competiţiile sportive anuale în care sunt implicate cele trei universităţi.
   Expresia Oxbridge accent denumeşte accentul anglofonilor formaţi în cele două universităţi. Voi reveni la Oxbridge, un mediu în care libertatea academică, adică de gândire şi acţiune, este deplină.
   Deocamdată, oaia Dolly, ca un mare eveniment ştiinţific, rămâne în prim-plan. Adesea, în faţa unei descoperiri ştiinţifice, ne gândim la cuvintele lui FranÎois Rabelais: „Ştiinţa fără conştiinţă este ruina sufletului“. Dar cred că ne-a convins Peter Atkins cât de imponderabilă este conştiinţa. Mai potrivită îmi pare reflecţia lui Goethe: „Omul de acţiune este totdeauna fără conştiinţă; nu există conştiinţă decât la un contemplativ“. În susţinerea paradoxului (aparent) al lui Goethe, cu ceva şansă, găsesc nr. 297, din aprilie 1997, al revistei La Recherche (aflată într-o perioadă de graţie, cu ediţii în italiană şi spaniolă), pe coperta căreia se anunţa cu majuscule „Clonage: bluff ou révolution? Le dossier scientific de Dolly“. În interiorul revistei, le dossier excelent, o sursă de date „colaterale“ eveni­mentului, extins pe 11 pagini, îmi oferă şi ceea ce căutam de multă vreme: coperţile (după DOOM-2 e corect şi copertele) unor reviste-magazin (nu tabloide) din mai toată lumea, care să reflecte evenimentul. În figura inclusă în acest articol (după cum se poate observa) sunt cuprinse cinci reviste-magazin cu prestigiu. A şasea copertă, a revistei Nature, evident, nu face parte din această categorie (istoria sa începe la 4 nov. 1869, devenind în prezent cel mai citat jurnal ştiinţific interdisciplinar). Deopotrivă cu comentariile asociate figurii din textul de faţă (un fotomontaj), remarc şi pe această cale: cele cinci reviste-magazin au titrat clonarea oii Dolly, dar şi posibilitatea de a clona un om. Reacţie cu totul umană?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe