Newsflash
Știri

Se redeschid restaurantele și activitățile culturale în interior. Care sunt condițiile

de Dorina Novac - aug. 31 2020
Se redeschid restaurantele și activitățile culturale în interior. Care sunt condițiile

Guvernul a adoptat, pe 31 august, Hotărârea privind prelungirea stării de alertă, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Prin această Hotărâre de Guvern sunt implementate recomandările transmise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență prin Hotărârea numărul 43, cele mai importante aspecte fiind legate de redeschiderea restaurantelor, teatrelor, cinematografelor de la 1 septembrie.

redeschis restaurantele
Sursă imagine: unsplash.com

 

Cele mai importante prevederi ale acestei Hotărâri sunt:

- permiterea reluării activității restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, activitatea putând fii reluată în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;

- administratorii restaurantelor și cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât și a celor de la interior, trebuie să asigure o distanță de minimum 2 metri între mese și să limiteze ocuparea meselor la maximum 6 persoane la o masă;

- se menține interdicția pentru activități de tip bar/club/discotecă;

- reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție;

- creșterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private, noile norme stabilind că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe