Newsflash
Știri

Secția ATI a Spitalului Foișor a fost evacuată: au existat pacienți cu germeni multirezistenți

de Florentina Ionescu - oct. 8 2021
Secția ATI a Spitalului Foișor a fost evacuată: au existat pacienți cu germeni multirezistenți

Echipa Spitalului Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” a transmis o informare în care explică faptul că ieri s-a impus necesitatea evacuării secției ATI pentru derularea unor operațiuni de curățenie înaltă.

Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” are aprobată, conform Planului de Reziliență, în prezent structura de două paturi ATI COVID-19 din 28 de paturi în total de ATI. Acestea sunt alocate în caz de necestate în postoperator – „pozitivarea pacientului propriu al spitalului, devenit pozitiv pe parcursul evoluției postchirurgicale” incluzând actul chirurgical terapeutic. 

pacienti covid spitalul foisor
Fotografie creată de RODNAE Productions, de la Pexels

În informarea transmisă de ASSMB redacției se precizează că „există menționată expres posibilitatea transformării în integralitate în spital suport COVID-19, cu afectarea în totalitate a specificului activității monospecialitate ortopedie-traumatologie, pentru cinci paturi ATI COVID-19”.

Astfel, explică cei din conducerea unității sanitare, din motive de suprasolicitare a circuitelor de siguranță în rezolvarea unor pacienți cu patologie septică severă, în stare gravă, cu germeni multirezistenți – inclusiv a unor pacienți internați sau pozitivați COVID-19 în cursul tratamentelor chirurgicale – s-a impus necesitatea (rezolvată în momentul transmiterii informării) evacuării secției ATI pentru nebulizare virucidă și bactericidă și necesitatea derulării unor operațiuni specifice: curățenie înaltă și renebulizare de același timp.

Totodată, a fost evacuată de urgență reanimarea-ATI pentru aceste intervenții absolut necesare menținerii siguranței actului medical în acest spital.

Pacienții menționați au fost izolați și tratați în condiții de maximă atenție și siguranță, spun reprezentanții unității sanitare, iar la momentul transmiterii informării, cei care erau pozitivi COVID-19 au fost deja externați.

„Vom anunța public imediat ce curățenia înaltă a sectorului ATI (blocul operator fiind deja finalizat) se va finaliza cu probe bacteriologice negative”, se arată în informarea semnată de echipa Spitalului Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. 

Update 8 octombrie – Probele bacteriologice sunt negative 

Echipa Spitalului Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” a transmis astăzi o nouă informare. Reprezentanții unității anunță pacienții că operațiunile sistematice, periodice, de curățenie înaltă cu nebulizări virucide și bactericide și de prelevare de probe bacteriologice, care au avut loc în ultimele cinci zile, au fost finalizate cu succes, probele bacteriologice fiind negative.

În acest moment, activitatea zonei ATI a unității sanitare este complet funcțională, activitatea generală a spitalului nefiind oprită niciun moment.

„Deși spitalul beneficiază de condiții deosebite de presurizare controlată cu instalații specifice de tratare a aerului, la cel mai avansat nivel tehnologic de tratare-filtrare (flux laminar vertical în sălile operatorii, cu presiune pozitivă sau negativă în funcție de necesitatea momentului), în practica curentă a unității noastre sanitare există un control intern permanent care impune proceduri specifice suplimentare, periodice, rigoarea fiind obligatorie în demersul nostru de creștere continuă a gradului de siguranță a pacienților”, a precizat echipa Spitalului „Foișor” în aceeași informare.

În cadrul spitalului există cazuri de pacienți, internați și tratați, care au infecții severe, ceea ce impune asigurarea unor condiții de siguranță maximă la realizarea intervențiilor chirurgicale specifice. Pe de altă parte, conform Planului de Reziliență, Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” are aprobată structura de 2 paturi ATI COVID-19, dintr-un total de 28 de paturi ATI.

Acestea vor fi alocate în caz de necesitate în postoperator (prin pozitivarea pacientului propriu al spitalului, devenit pozitiv pe parcursul evoluției pre sau postchirurgicale, incluzând actul chirurgical terapeutic).

Capacitatea maximă de livrare a oxigenului de către fabrica proprie, la nivel de spital, este proiectată și executată pentru a deservi, în regim normal de consum, toate paturile de ATI (28), Săli Operatorii (8), Preanestezii (8), etc., spun reprezentanții Spitalului „Foișor”.

În cazul tratării pacienților COVID-19, capacitatea maximă de livrare oxigen poate acoperi maximum 5 paturi ATI (la un regim de livrare 60 litri/min/caz), cu imposibilitatea efectuării altor activități medicale care ar necesita oxigen, pentru pacienți COVID sau non-COVID.

Internările au fost oprite

În ceea ce privește activitatea curentă a spitalului, conducerea menționează faptul că au fost oprite internările programate ale pacienților pentru chirurgie electivă, în acest moment fiind prioritari pacienții cu patologiile menționate în HG nr. 423 / 27.05.2020  -  adică urgențele specialității de ortopedie -traumatologie, conform monospecializării unității spitalicești. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe