Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Simulare pentru examenul admitere la UMF „Iuliu Hațieganu” 2021

Viața Medicală
Florentina Ionescu miercuri, 17 februarie 2021, ora 11:30

Reprezentanții UMF „Iuliu Hațieganu” anunță că vor organiza cursuri de pregătire și examen de simulare a admiterii la această instituție de învățământ.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează și în acest an cursuri de pregătire şi examen de simulare a admiterii pentru tinerii care doresc să studieze la Facultatea de Medicină, Medicină Dentară sau Farmacie, se arată într-un comunicat de presă remis redacției. 

examen admitere 2020

Detalii despre înscriere

Viitorii candidați la examenul de admitere 2021 vor avea posibilitatea să aprofundeze materia, să își testeze cunoștințele și să se familiarizeze cu atmosfera și condițiile reale de la un concurs de admitere.

Cursurile de pregătire vor avea loc în zilele de sâmbătă ale lunilor martie și aprilie, pe platforma online a universității, iar cei interesați se vor putea înscrie pe site-ul universității, până la data de 14 martie 2021.

După înscriere, fiecărui candidat i se va genera un cont individual care îi va asigura accesul pe platforma pe care vor avea loc cursurile. Cursurile de pregătire vor rămâne la dispoziţia celor înscrişi și vor putea fi accesate în orice moment, până la data examenului de simulare.

De asemenea, UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca pune la dispoziția viitorilor candidați la examenul de admitere și teste de admitere de Biologie, Biologie vegetală, Chimie organică și Chimie anorganică.

Examen pe o platformă online

Pentru că, anul trecut, din cauza pandemiei de COVID-19, examenul de simulare a admiterii s-a desfășurat online, în condiții foarte bune, conducerea UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a decis ca acesta să fie organizat la fel și pe viitor. Astfel, examenul de simulare a admiterii pentru anul universitar 2021-2022 va avea loc în data de 8 mai 2021, pe aceeași platformă online pe care se vor desfășura cursurile de pregătire.

„Examenul de admitere în universitatea noastră reprezintă o probă complexă de testare a cunoștințelor candidaților. An de an, exigența crește, demersul fiind necesar pentru selectarea celor mai potriviți candidați pentru viitorul sistemului național de sănătate. Ne bucură interesul constant al tinerilor pentru profesiile de medic şi farmacist și ne străduim să le oferim cele mai bune condiții de studiu”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

Numărul celor interesaţi de profesia de medic, medic stomatolog sau farmacist a crescut de la an la an. În 2020, aproape 1.700 de tineri s-au înscris la examenul de simulare a admiterii, care s-a desfășurat, pentru prima dată, online, se arată în același comunicat.

Etichete: UMF „Iuliu Hatieganu“ UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca examen de admitere examen de simulare simulare admitere

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.