Sănătatea
– o valoare fundamentală pentru individ şi societate – este premisa principală
a îndeplinirii rolurilor sociale de fiecare dintre noi. Astăzi, când sistemul
sanitar românesc – de ani buni supus reformei – continuă să fie într-o stare de
criză prelungită, majoritatea instituţiilor sanitare se confruntă cu probleme
tot mai grave, din cauza lipsei resurselor financiare, materiale, dar mai ales
umane. Nici nu trebuie să fii foarte avizat ca să observi că profesia medicală
pare să-şi fi pierdut aserţiunile idealiste, iar medicina a ajuns să fie considerată
o afacere care urmăreşte doar profitul. Între finalitatea actului medical şi
costurile tot mai ridicate pe care populaţia trebuie să le suporte este o
distanţă foarte mare. Explicaţiile care pun acest neajuns pe seama atitudinii
managerial-administrative de slabă calitate nu satisfac aşteptările
asiguratului, care îşi achită conştiincios contribuţia la bugetul asigurărilor
de sănătate.
În unele instituţii spitaliceşti, din păcate,
reforma sanitară s-a reflectat strict prin disponibilizări de personal, aceasta
fiind „arma secretă“ prin care au fost estompate nemulţumirile – de cele mai
multe ori justificate – ale personalului medical, confruntat cu o alarmantă
degradare a condiţiei sale sociale. Lipsurile sistemului, absenţa motivaţiei şi
a satisfacţiei muncii au favorizat exodul de personal medical către ţările
vest-europene, cu locuri de muncă mai bine plătite, dar şi condiţii propice
desfăşurării actului medical. Unităţi sanitare care până mai ieri reclamau un
surplus de personal au ajuns astăzi în situaţia de a nu mai putea asigura
serviciile medicale, inclusiv din cauza deficitului de personal.
Întărirea rolului sistemului
Pe acest fond, Cabinetul instalat la 21
decembrie 2012 ne asigură, prin programul său de guvernare, că sistemul de îngrijire
a sănătăţii, cu instituţiile şi profesioniştii din domeniu, aşază pacientul în
centrul preocupărilor sale: „Este un concept social bazat pe principiile de
acces universal la asistenţă medicală de calitate şi, prin urmare, presupune
aplicarea principiului solidarităţii în finanţare. (…) Un sistem de sănătate
care sprijină şi oferă posibilitatea cetăţenilor să atingă o stare cât mai bună
de sănătate şi care contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora“. În
acest mod speră noul Guvern să poată reda cetăţenilor încrederea în sistemul de
sănătate, precum şi personalului medical demnitatea specifică profesiei. Pentru
aceasta, în cursul anului 2013, noua echipă guvernamentală are în vedere
elaborarea unei strategii de dezvoltare şi modernizare a sistemului de sănătate
pe termen scurt, mediu şi lung, promovarea politicilor de sănătate ca politici
intersectoriale, prin implicarea altor sectoare în creşterea stării de sănătate
a populaţiei şi implementarea conceptului „sănătatea în toate politicile
publice“.
Totodată, din documentul menţionat, aflăm că,
pentru întărirea rolului sistemului de sănătate, guvernul intenţionează să
promoveze politicile de sănătate bazate pe dovezi şi să reaşeze ponderea
competenţelor sistemului, să dezvolte politici de sănătate în parteneriat cu
organizaţiile de pacienţi, cu populaţia şi organizaţiile profesionale, să
revizuiască sistemul de finanţare şi să îmbunătăţească accesul populaţiei la
servicii medicale de urgenţă, prin consolidarea sistemului integrat.
„Fraze lipsite de conţinut, mai mult
teoretice“, spune, într-un comunicat transmis redacţiei noastre, Camera
Federativă a Sindicatelor Medicilor din România: „O astfel de strategie a mai
fost elaborată de miniştrii PSD Daniela Bartoş (Strategia din 2003) şi Ovidiu
Brînzan (Ord. m.s. nr. 923/2004) şi întărită prin HG nr. 1088/2004). Cum acea
strategie cuprindea şi perioada în care trăim, ea este valabilă. Frazele
folosite sunt aceleaşi“.
Eficientizarea managementului
Reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate,
crearea cadrului instituţional pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor
pentru sănătate, diversificarea competenţelor, atribuţiilor şi responsabilităţilor
medicilor de familie – iată câteva din măsurile prevăzute în programul de
guvernare, pentru eficientizarea managementului sistemului de sănătate.
În ceea ce priveşte asigurările de sănătate,
nu constatăm diferenţe semnificative între intenţiile guvernului actual şi
cele, din 2011, ale Guvernului Boc. Potrivit actualului program de guvernare,
se vor menţine asigurările de bază pentru toţi cetăţenii, iar asigurările
private vor fi deductibile într-o anumită limită stabilită de guvern. Asigurările
de bază vor include, pe lângă serviciile de prevenţie şi urgenţă, tratamentele
pentru bolile finanţate prin programele naţionale de sănătate, în prezent fiind
vorba de cancer, diabet, bolile transmisibile şi bolile rare. Deşi mulţi văd în
asigurările private o alternativă viabilă la sistemul public, în prezent,
acestea încă sunt într-un stadiu incipient; sunt necesare multe schimbări şi
investiţii pentru dezvoltarea acestui segment. Nici sistemul medical privat nu
poate acoperi toate carenţele sistemului public de sănătate. Este nevoie,
neîntârziat, de o nouă (de parcă ar mai fi fost încheiată vreuna) reformă a sistemului
românesc de sănătate.
Fondurile europene pot reprezenta şi pentru
sănătate o sursă de finanţare suplimentară, mai ales dacă ne gândim că acest
sector de activitate nu a atras aproape deloc asemenea fonduri. Pentru anul
acesta, aflăm din programul de guvernare, se intenţionează asigurarea
resurselor financiare suplimentare pentru finanţarea unor politici publice în
domeniul sănătăţii, în special printr-o gestionare mai bună a fondurilor
europene. Mai ales în actualul context, favorabil putem spune, când Uniunea
Europeană este pe cale de a deschide, în exerciţiul financiar 2014–2020, noi
linii de finanţare pentru infrastructura de sănătate. Sunt linii de finanţare
care vor permite construirea unor noi spitale, policlinici sau centre de
medicină de urgenţă, cu siguranţă necesare şi României, în condiţiile în care
aceasta dispune de un portofoliu de unităţi sanitare foarte vechi, cu pericol
crescut de infecţii intraspitaliceşti. Proiectele care vor fi propuse de ţara
noastră, de această dată şi în sănătate, trebuie însă să se bazeze pe o
strategie şi pe o prioritate reală pentru dezvoltarea acestui sector. Un sector
care, alături de cel al educaţiei, este considerat de premier ca fiind cel mai
nedreptăţit şi mai umilit din România ultimilor ani, dar cel mai important
pentru viitorul unei naţiuni.
Mai aflăm, din acelaşi program de guvernare,
că se vor începe demersurile în vederea implementării programelor de screening
pentru depistarea precoce şi tratarea bolilor netransmisibile, cu prioritate pentru
bolile oncologice, cardiovasculare şi cerebrovasculare. Nu ne îndoim de
necesitatea unor asemenea programe. Întrebarea pe care ne-o punem, însă, este:
ce se întâmplă după aceea? Este suficientă depistarea acestor boli grave, dacă
după aceea nu se finanţează şi tratarea lor? La „marea analiză“ care s-a făcut
în mandatul 2005–2008 al actualului ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu,
persoanele diagnosticate cu hepatită C, care habar nu aveau că sunt bolnave,
au fost nevoite să stea pe liste de aşteptare cu anii. Considerăm, aşadar, ca
binevenite aceste programe de screening, dar lucrurile trebuie să nu se oprească
aici: să se asigure, în continuare, finanţare pentru tratarea cazurilor
depistate.
Depolitizarea managementului sistemului de sănătate,
dezvoltarea structurii de integritate la nivelul ministerului sănătăţii şi al
structurilor deconcentrate, redefinirea sistemului informaţional, precum şi
dezvoltarea unui sistem informatic integrat în sistemul de sănătate publică, ca
suport pentru sistemul informaţional, care să permită utilizarea eficientă a
informaţiilor în elaborarea politicilor de sănătate şi managementul sistemului,
sunt alte măsuri pe care documentul amintit le enumeră în categoria măsurilor
care urmează a fi întreprinse pentru eficientizarea managementului sistemului
de sănătate.
Servicii de sănătate accesibile tuturor?
Nivelul de dezvoltare economică din România,
aflată într-o continuă tranziţie, a determinat, pentru grupurile care au căzut
în sărăcie, apariţia sau perpetuarea unor elemente ce au influenţat negativ
starea de sănătate. Dincolo de sărăcie însă, o foarte mare parte a populaţiei
din ţara noastră are probleme legate şi de educaţia sanitară sau de accesul la
serviciile de sănătate la care au dreptul. Acest deficit se materializează mai
ales în lipsa conştientizării rolului prevenţiei în sănătate. Cea mai mare
parte a populaţiei rurale are un acces dificil la serviciile publice de sănătate,
numeroase sate neavând nici măcar unităţi de asistenţă primară.
Din programul de guvernare prezentat de
Executiv, evident că nu puteau lipsi promisiunile „ferme“ privind creşterea
accesului populaţiei la serviciile de sănătate de bază. Ferme, dar… cam
generale!
Spre deosebire de SUA, unde sănătatea este
(era?) considerată un bun individual, pentru care trebuie să plăteşti costuri
ridicate, în Europa (iar România este o ţară europeană) sănătatea este un drept
social, la care trebuie să aibă acces toţi cetăţenii. Cum vede actualul guvern
realizarea acestui deziderat? Printr-o integrare a serviciilor de sănătate,
inclusiv prin identificarea şi dezvoltarea rolurilor altor instituţii cu impact
potenţial asupra stării de sănătate (autorităţi publice locale, unităţi de învăţământ,
asistenţă socială etc.), aflăm din documentul amintit, dar şi printr-o
coordonare a îngrijirilor de sănătate, prin asigurarea unor trasee optime
pentru pacienţi (pe categorii de afecţiuni), dezvoltarea de centre de sănătate
ambulatorii multifuncţionale, implementarea şi monitorizarea unor instrumente
care să asigure calitatea serviciilor de sănătate/siguranţa pacienţilor, un
management profesionist al programelor naţionale de sănătate, precum şi prin
asigurarea unui sistem informaţional performant pe plan orizontal şi vertical,
care să integreze toate componentele sistemului sanitar.
Finanţarea sistemului de sănătate
Având în vedere că dezvoltarea socială este
direct influenţată de investiţia în factorul uman, o primă măsură ar putea fi
creşterea finanţării serviciilor sanitare şi un management mai eficient al
resurselor existente.
Finanţarea sistemului de sănătate este o
problemă majoră a oricărui guvern responsabil. În România, reducerea continuă a
contribuţiilor la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (una, încă
valabilă, a fost efectuată chiar de noul/vechi ministru al sănătăţii, Eugen
Nicolăescu, în primul său mandat) a determinat o subfinanţare cronică (aproape
ucigaşă) a sistemului. Bolnavii cronici sunt des ameninţaţi cu sistarea finanţării
tratamentelor şi procedurilor medicale, tot mai mulţi medici se orientează către
ţări vest-europene, pacienţii cu ceva resurse financiare preferă clinicile din
Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Spania.
Ce ne propune noul guvern pentru ameliorarea
acestor situaţii? În primul rând, aflăm din documentul de intenţie, cei mai mulţi
români ar urma să fie acoperiţi de o asigurare de bază, ce presupune servicii
medicale de bază, iar cei „cu dare de mână“, care doresc şi alte servicii, pot
opta pentru asigurări private suplimentare. De altfel, ministrul Nicolăescu
spune că vor exista şi asigurări private suplimentare, obligatorii pentru cei
cu venituri peste un anumit nivel. Tot acesta a afirmat în mai multe rânduri că
doreşte desfiinţarea completă a CNAS şi că, mai mult, ar trebui eliminate
complet contribuţiile cetăţenilor la asigurările de sănătate, sistemul urmând să
fie finanţat de la bugetul de stat.
Interesant de văzut este şi aspectul privind
reglementarea participării companiilor producătoare de tehnologii medicale la
finanţarea parţială a creşterii costurilor de utilizare a acestor tehnologii. Să
fie oare această formulare stufoasă o încercare de a masca intenţia guvernului
de revizuire a taxei clawback?
Criza resursei umane
Pe lângă problemele legate de finanţare,
sistemul de sănătate din România se confruntă şi cu o criză majoră la nivelul
resurselor umane. Lipsa de variante locale este un factor determinant pentru
plecarea profesioniştilor de aici; există un aflux net, clar defavorabil ţării
noastre. Din Germania, de exemplu, chiar dacă emigrează specialişti, ţara este
suficient de atractivă ca să umple golul cu oameni valoroşi din alte părţi,
inclusiv din România.
Sistemul medical românesc este slab din
punctul de vedere al motivării personalului responsabil cu îngrijirea sănătăţii.
Oportunităţile dezvoltării unei cariere sunt limitate; criteriile de promovare
sunt subiective şi neclare. Este dificil de apreciat câţi medici au părăsit ţara,
dar un lucru este clar: numărul locurilor vacante pentru specialişti este
într-o continuă creştere. Acesta a fost şi motivul pentru care, pe final de
mandat, guvernul anterior a emis o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia România
recunoaşte titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate în
afara graniţelor UE (Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi SUA), în
specialităţile medicale clinice şi paraclinice prevăzute de Nomenclatorul
specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice. Potrivit ministrului
de atunci al sănătăţii, dr. Raed Arafat, aproximativ 15 medici specialişti care
au făcut pregătirea de specialitate în ţările menţionate s-au adresat
ministerului în vederea recunoaşterii specialităţii pentru a reveni să
profeseze în România.
Pentru a face faţă provocărilor viitoare,
Ministerul Sănătăţii va trebui să dezvolte politici specifice în direcţia
gestionării mai eficiente a resurselor umane atât la nivel central, cât şi
local. Recunoaşterea şi recompensarea calităţii serviciilor prestate ar putea
crea un puternic sistem de motivare pentru personalul medical în ansamblu.
Cum vede noul guvern politica de atragere a
personalului medical în sistemul public de sănătate? O primă măsură, potrivit
programului anunţat, ar fi excluderea profesiei medicale şi de asistent
medical, inclusiv moaşă, din categoria personalului bugetar. Aceasta va permite
ca negocierea salariilor să se facă direct între medici şi managerii
spitalelor. Nimic nou; aceeaşi măsură a tot fost anunţată şi de guvernele
anterioare. Rezultatul? Cel pe care îl ştim cu toţii: nul. Rămâne de văzut ce
se va întâmpla de data aceasta.
Revine, de asemenea, în actualitate
reformarea rezidenţiatului. Nu-i aşa că ne sună cunoscut acest slogan? Parcă
s-a mai „reformat“ de câteva ori. Până la urmă, unde este problema? La modul de
formare, la curriculă sau (nu cumva?) la posibilitatea de a oferi nişte posturi
atractive? Nu că nu ar exista posturi de specialist în ţară, dar se pare că
rezidentul român este atras tot de marile centre universitare. Mai mult,
guvernul actual doreşte atragerea resurselor umane prin rezidenţiatul pe post
susţinut prin facilităţi, care însă ar trebui să vină din partea comunităţilor
locale. Acestea ar trebui să subvenţioneze chiriile rezidenţilor şi ale
tinerilor specialişti. Cam mare efortul pentru guvern, nu-i aşa?
Vor fi, se pare, acordate şi anumite facilităţi
la deschiderea cabinetelor medicale ale medicilor de familie şi ale medicilor
din ambulatoriul de specialitate, centrelor multifuncţionale, inclusiv
diminuarea redevenţelor la un nivel acceptabil şi coplata la utilităţi. Este
posibil să se întâmple aşa, cel puţin în ce priveşte medicii de familie. Şi în
mandatul precedent, ministrul Nicolăescu s-a remarcat prin susţinerea intensă a
medicilor de familie. Şi în actualul program de guvernare este menţionată intenţia
de a le creşte acestora atribuţiile şi responsabilităţile.
În ceea ce priveşte diminuarea redevenţelor şi
cuantumul coplăţii la utilităţi, s-ar putea să apară o problemă: iniţiativele
din 2005 ale ministrului de atunci, prof. dr. Mircea Cinteză, privind cuantumul
acestor sume, au fost blocate de primari. Problema este că şi acum aceştia fac
acelaşi lucru. „Poate o colaborare cu Ministerul Administraţiei să fie de
folos, cel puţin pentru acest aspect“, îşi exprimă speranţa Camera Federativă a
Sindicatelor Medicilor din România.
Opt spitale regionale noi
Obiectivul fundamental, în ceea ce priveşte
infrastructura sistemului sanitar din România, aşa cum se prezintă în programul
de guvernare, se referă la asigurarea de resurse financiare suplimentare (din
fonduri europene şi prin parteneriat public privat), mai ales aferente cadrului
financiar multianual 2014–2020. Astfel, guvernul se angajează să demareze
construcţia a opt spitale regionale de urgenţă, „de cel mai complex şi înalt
nivel calitativ“. Este vorba de un proiect care, spune ministrul Nicolăescu, a
reprezentat unul dintre obiectivele sale şi în fostul mandat. Chiar a şi fost
criticat, în 2009, de ministrul de atunci, dr. Ionuţ Bazac, pentru faptul că a
cheltuit nepermis din fondul public pentru a face „aşa-zise studii de fezabilitate
pentru aşa-zise spitale regionale“.
De asemenea, se are în vedere dezvoltarea
spitalelor judeţene de urgenţă de interes strategic şi creşterea competenţei
acestora, finalizarea extinderii infrastructurii SMURD la nivel naţional
(asigurarea de echipaje SMURD la nivel rural, pentru creşterea operativităţii şi
prin participarea autorităţilor locale), menţinerea capacităţii de intervenţie
prin dotarea serviciilor de ambulanţă şi SMURD utilizând programe multianuale
de dotare.
Mai enumerăm, ca intenţii guvernamentale
pentru perioada care urmează: recondiţionarea şi dotarea ambulatoriilor de
specialitate din spitale; sprijinirea investiţiilor private în construcţia şi
dotarea de spitale noi, prin garantarea creditelor de către statul român şi subvenţionarea
parţială a dobânzilor; dezvoltarea şi implementarea serviciilor e-health la nivel naţional; reabilitarea
şi dezvoltarea platformelor de investigaţii radiologice, terapie intensivă,
radioterapie, precum şi a blocurilor operatorii şi a laboratoarelor de
cardiologie intervenţională, neuroradiologie intervenţională, gastroenterologie
intervenţională şi altele similare, la nivelul spitalelor strategice.
Totodată, guvernul urmăreşte înfiinţarea
unor centre pentru arşi în cel puţin trei regiuni, pe lângă cele din Bucureşti,
precum şi dezvoltarea unor centre de chirurgie cardiovasculară pediatrică şi
neonatală.
Dezvoltarea tehnologiilor medicale
Pentru a evita posibile viitoare crize de medicamente, precum cea de medicamente
oncologice din primăvara anului trecut, guvernul doreşte dezvoltarea Unifarm,
companie de import şi distribuţie, prin care să fie asigurată o continuitate în
aprovizionarea şi desfacerea medicamentelor pentru populaţie.
De asemenea, pentru asigurarea independenţei
în domeniul vaccinurilor şi promovarea unor produse la export, se urmăreşte
repornirea şi dezvoltarea activităţii Institutului Cantacuzino, acesta având
rol strategic naţional şi regional. În acest sens, la audierile din comisiile
parlamentare, Eugen Nicolăescu afirma că prioritatea sa în acest mandat este
aprobarea de Ministerul Finanţelor a sumei de zece milioane euro, pentru
finalizarea investiţiilor de la Institut, în vederea reluării producţiei de
vaccinuri.
Ar mai fi de menţionat intenţiile actualului
executiv cu privire la: dezvoltarea şi implementarea politicii de evaluare a
tehnologiilor medicale; dezvoltarea de politici specifice pentru domeniile de
bază ale tehnologiilor medicale (medicamente, dispozitive medicale, echipamente
de înaltă performanţă etc.); înfiinţarea Companiei Farmaceutice Naţionale,
pentru crearea diversităţii necesare asigurării pieţei cu medicamente; dotarea
cu echipamente performante a unor domenii precum oncologie, radioterapie etc.
Nu în ultimul rând, aflăm şi de la acest
Guvern că doreşte compensarea medicamentelor pentru pensionarii cu venituri
reduse. Potrivit ministrului Nicolăescu, este prioritar ca pentru pensionarii
cu pensii până la 1.000 de lei să găsească o soluţie de compensare a
medicamentelor cu 90%.
Până una-alta, pentru punerea în practică a
acestor intenţii se pare că ar mai fi de aşteptat. Şi asta pentru că, aşa cum
prevede programul de guvernare, în partea de final a capitolului „Sănătate“,
aceste intenţii se vor detalia prin legislaţie şi acte normative secundare.
Nu-i aşa că suntem obişnuiţi cu intenţii lăudabile care se pierd în hăţişul
legislaţiei secundare?
Să încheiem totuşi într-o notă optimistă şi
să sperăm că ne vom bucura de un sistem public de sănătate care să poată
rezolva cazurile de tuberculoză, de exemplu, îngrijirea mai eficientă a mamei şi
a nou-născutului, să investească în copii şi în educaţia preventivă, în asistenţa
primară din mediul rural, în creşterea accesului la servicii medicale şi la
medicamente a populaţiei sărace etc. Să mai sperăm şi într-o regândire a
sistemului, pentru a creşte calitatea actului medical şi accesul populaţiei la
serviciile de sănătate.