Newsflash
Știri

SJU Slatina are deficit de cardiologi, radiologi şi nefrologi

de L. Budin - iun. 6 2022
SJU Slatina are deficit de cardiologi, radiologi şi nefrologi

Conducerea unităţii medicale dorește să acrediteze spitalul pentru a putea pregăti medici rezidenţi, astfel încât să acopere o parte din deficitul de personal.

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina se confruntă cu un deficit de medici cardiologi, radiologi şi nefrologi, a declarat directorul medical Florin Popa, citat de Agerpres

doctor-familie-stetoscop

Pe lângă atragerea prin concurs a unor specialişti, conducerea unităţii medicale urmăreşte să acrediteze spitalul pentru a putea pregăti medici rezidenţi, astfel încât să poată fi acoperită o parte din deficitul de personal. 

Printre motivele pentru deficitul de medici în aceste specialităţi se numără şi faptul că la SJU Slatina volumul de muncă în secţiile menţionate este ridicat, iar adresabilitatea e mare.

Există deficit de medici pe anumite secţii. Ne chinuim să găsim medici specialişti sau rezidenţi de ultim an pe Cardiologie, Radiologie, Nefrologie. Sunt specialităţi care doresc şi pot să lucreze fie în mediul privat, fie în spitale mai mic, unde este mai puţin de muncă. La noi este foarte mult de muncă. Îi înţeleg şi încercăm să-i sprijinim pe colegii de la Radiologie care au ajuns la opt-nouă gărzi pe lună, într-o gardă se fac şi 80 de ecografii, 70 de radiografii şi încă 30 şi ceva de CT-uri. Este un volum de muncă foarte mare”, a declarat directorul medical al SJU Slatina.

Pentru secţia Cardiologie, unde în prezent sunt cinci medici angajaţi permanent şi au fost încheiate contracte cu medici de la alte spitale pentru gărzi, se încearcă atragerea unor medici rezidenţi.

La Cardiologie, derulăm un concurs de rezidenţi de ultim an, trebuie să ni se publice încă un post de rezident cardiolog de ultim an, am găsit un medic care se va prezenta la concurs, un medic care se specializează şi în Cardiologie intervenţională, mai este un post de medic cardiolog rezident, luat prin concurs naţional, este vorba de un tânăr medic rezident în ultimul an, care la fel se pregăteşte în Cardiologie intervenţională. Avem un doctor care face deja gărzi la noi, a fost şefă de promoţie de la UMF Craiova, avem perspective bune pe Cardiologie, avem medici tineri, dar încă nu acoperim deficitul de medici. De ce? Pentru că patologia cardiacă vasculară este una însemnată, adresabilitatea este crescută, avem foarte mulţi pacienţi. Au fost şi 20 de internări într-o gardă. Cred că la Cardiologie am putea aduce şi 10 medici şi tot n-am putea mulţumi toţi pacienţii”, a explicat Florin Popa.

Pentru a suplimenta numărul de medici din spital, conducerea unităţii va începe procedura de acreditare pentru pregătirea de medici rezidenţi.

A fost un ordin de ministru dat în 2019, prin care atât spitalele judeţene de urgenţă, cât şi anumite clinici private pot să se acrediteze în vedere pregătirii rezidenţilor. Am discutat în cadrul Consiliului medical cu colegii care ar dori să preia şi să pregătească medicii rezidenţi, aşteptăm să facem, uşor-uşor, o hartă pentru specialităţile care pot şi vor vrea să pregătească rezidenţi şi să întocmim documentaţia necesară către Ministerul Sănătăţii”, a mai spus directorul medical al SJU Slatina.

SUUB a fost dotat cu un ecograf performant și un ventilator de suport respirator

Guvernul a aprobat înfiinţarea ANDIS

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe