Newsflash
Știri

SMMR: problemele cu care se confruntă medicii rezidenți din toată țara

de Florentina Ionescu - aug. 10 2020
SMMR: problemele cu care se confruntă medicii rezidenți din toată țara

Reprezentanții Societății Multidisciplinare a Medicilor Rezidenți au discutat recent cu autoritățile și le-au prezentat problemele cu care se confruntă medicii rezidenți din toată țara.

Întâlnirea a avut loc săptămână trecută, în 5 august, la Ministerul Sănătății (MS). În urma întâlnirii, a fost formulat un document, care a fost înaintat către MS, prin care Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți (SMMR) solicită lămuriri și potențiale soluții la neregulile prezentate.

probleme cu care se confrunta medicii rezidenti romania

Documentul a fost remis redacției și în el se arată că SMMR solicită „în scris clarificările necesare la punctele principale din agenda discuției noastre, ce vizează medicii rezidenți”.

SMMR a expus, astfel, cele mai presante și importante probleme cu care se confruntă medicii rezidenți din România, care sunt descrise mai jos:

1. Salarizarea gărzilor efectuate peste norma menționată în contractul individual de muncă.

„O practică extinsă la nivelul tuturor centrelor universitare este aceea de a remunera gărzile medicilor rezidenți începând cu anul III de pregătire în specialitate, deși există numeroase exemple în care gărzile nu sunt salarizate deloc de-a lungul rezidențiatului”, menționează SMMR în documentul transmis redacției.

2. Facilitarea schimbării coordonatorului de rezidențiat în același centru universitar.

„Medicul rezident ar trebui să aibă posibilitatea, în limita locurilor și cu o justificare clară și argumentată, să solicite schimbarea unui coordonator de rezidențiat în același centru de pregătire, fără a fi necesar acordul coordonatorului de la care medicul rezident dorește să plece”, se arată următorul punct al documentului.

3. Crearea unei baze de date a unităților sanitare din afara centrelor universitare de pregătire în rezidențiat.

Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți solicită crearea și publicarea unei baze de date actualizate constant, care să conțină toate unitățile sanitare, secțiile acreditate, precum și responsabilii de formare și coordonatorii de formare în rezidențiat din centrul universitar arondat județului din care spitalul în cauză face parte.

4. Uniformizarea acordării sporurilor aferente fiecărei specialități. Din cauză că apare o laxitate în ceea ce privește sporurile din sănătate (care sunt încadrate în intervale procentuale), acest lucru lasă libertatea unor unități sanitare plătitoare să remunereze medicii rezidenți cu sporul minim al intervalului procentual aferent, indiferent de pontaj, scriu reprezentanții SMMR.

5. Lipsa acordării tichetelor de vacanță. SMMR precizează că a ajuns la concluzia că nu există nicio justificare clară pentru care medicii rezidenți nu primesc tichete de vacanță.

6. Crearea și implementarea unui sistem de evaluare pentru cadrele medicale.

„Considerând că nu există nicio formă de penalizare pentru un îndrumător/ responsabil de formare/coordonator de formare care nu își respectă atribuțiile și responsabilitățile conform legii, propunem implementarea unui sistem de evaluare (feedback) a activității, în urma căruia, beneficiile menționate la Art. 10 să fie diminuate sau retrase, conform legii”, conchid reprezentanții SMMR.

smmr1

 

smmr2


Notă autor:

Sursa foto: unsplash.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe