Recent, municipiul Piatra Neamţ şi Mânăstirea
Văratec au fost gazdele unui demers inspirat: cea de-a patra Conferinţă Naţională de Psihogeriatrie cu participare
internaţională, intitulată „Calea
spre fericirea căruntă“ – generic transmiţând un mesaj de optimism şi de
solidaritate către beneficiarii eforturilor celor angajaţi pe frontul calităţii
vieţii seniorilor noştri suferinzi şi adesea uitaţi. Organizatorii şi
partenerii – Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi, Societatea Română
Alzheimer, Asociaţia Naţională a Psihologilor de Familie şi organizaţiile judeţene
ale Colegiului Psihologilor, Colegiului Medicilor şi Ordinului Asistenţilor
Medicali şi Moaşelor, au primit sprijinul important al Consiliului Judeţean
Neamţ şi al Primăriei Piatra Neamţ pentru acest eveniment, la care au
participat cadre didactice şi cercetători din Iaşi şi Bucureşti, specialişti în
geriatrie, psihiatrie, psihologie, sociologie şi asistenţă socială, medici,
psihologi, asistenţi sociali, asistenţi medicali, studenţi.
Prin tematică, problematică şi participare,
evenimentul a fost preponderent unul de psihologie medicală, numărându-se
astfel printre puţinele reuniuni ale psihologilor consacrate problemelor
senescenţei. Într-un domeniu mai puţin frecventat de organizatorii de manifestări
ştiinţifice, este de apreciat consecvenţa acestei conferinţe, iniţiate în 2008
– „Realităţi în senectute“ –, continuate cu „Vârstnicii, un patrimoniu naţional“
(2009) şi „Diagnosticul speranţei“ (2010). Un alt merit al acestei conferinţe,
care prefaţează cele două evenimente dedicate senectuţii în fiecare toamnă –
„Ziua internaţională Alzheimer“ (21 septembrie) şi „Ziua internaţională a
vârstnicilor“ (1 octombrie) –, este acela de a fi ales, ca al doilea loc de
desfăşurare, un lăcaş care să adauge intervenţiilor riguros ştiinţifice o doză
de umanism, afecţiune şi empatie faţă de semenii noştri ajunşi la vârsta
senioratului. De altfel, chiar organizatorii şi-au propus, programatic, o
astfel de intenţie: „Conferinţa Naţională de Psihogeriatrie este (…) o altfel de
reuniune, ieşită din tiparele mai rigide oarecum ale limbajului ştiinţific pur,
este o conferinţă cu oameni, pentru oameni, pentru că, până la urmă, specialişti
sau nu, cu toţii suntem în primul rând oameni, iar empatia trebuie să ne
caracterizeze pe toţi“. Şi mai departe: „Avem datoria morală şi profesională de
a ne apleca şi asupra problematicii senescenţei, pentru că ei (bunicii şi părinţii
noştri – n.a.) sunt cei care, la
rândul lor au vegheat la dezvoltarea şi împlinirea noastră, s-au bucurat de
succesele noastre, ne-au învăţat să ştim, să apreciem şi să ne bucurăm de
aceste succese, s-au întristat alături de noi, de unele eşecuri şi ne-au învăţat
să trecem peste ele… A venit, însă, vremea să le arătăm că ştim şi noi să avem
grijă, la rându-ne, să-i respectăm şi să-i ajutăm să îmbătrânească frumos“.
În
concluzie, un eveniment bine organizat, o aliniere şi o implicare, în primul
rând a psihologiei, la problematica îmbătrânirii, a readucerii în actualitate a
psihogeriatriei, care confruntă azi din ce în ce mai mult societatea, familia,
serviciile de sănătate şi cele sociale cu niveluri de îmbătrânire din ce în ce
mai înalte.