Newsflash
Știri

Solidaritatea Sanitară: Sprijiniți profesioniștii prin acordarea drepturilor salariale legale

de Dorina Novac - oct. 12 2021
Solidaritatea Sanitară: Sprijiniți profesioniștii prin acordarea drepturilor salariale legale

Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită autorităților intervenția urgentă pentru sprijinul lucrătorilor din sănătate, aflați în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19.

solidaritatea sanitara
Sursă imagine: Ro Vaccinare

„În această stare de haos politic sistemul public de sănătate este «o armată» care continuă, disciplinată, lupta împotriva pandemiei, lucrătorii din sănătate suportând acum costurile unei strategii politice inadecvate de prevenire a infectărilor. Restricțiile unor libertăți pe care le suportă profesioniștii din sănătate în această perioadă (unul dintre exemple fiind suspendarea dreptului la concediul de odihnă), introduse în interesul apărării sănătății publice, trebuie compensate prin acordarea altor drepturi legale. Ansamblul poverilor așezate pe umerii lucrătorilor din sănătate justifică solicitarea de sprijin adresată decidenților”, se arată într-un comunicat al Federației „Solidaritatea Sanitară”.

Potrivit reprezentanților Federației, lucrătorii din sistemul public de sănătate, apărătorii acestei singure linii de luptă împotriva pandemiei rămasă în picioare, sunt nevoiți să-și desfășoare activitatea cu sporurile înghețate la nivelul anului 2018 și cu drepturile aferente salariului de bază congelate la nivelul anului 2020.

„Acordarea tuturor drepturilor salariale legale este o formă de sprijin și, simultan, de recunoaștere a eforturilor și sacrificiilor acestor profesioniști, solicitarea Federației Solidaritatea Sanitară vizând în special acordarea de urgență a salariului de bază prevăzută de legea 153/2017 la nivelul anului 2022, precum și raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază aflat în plată. Avem în vedere faptul că declarațiile guvernanților privind intenția de reducere a contribuțiilor la sănătate indică existența resurselor financiare necesare pentru plata acestor drepturi legale ale profesioniștilor din sănătate”, se mai arată în comunicat.

Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită public președintelui României, în calitate de girant al guvernării și gestionar al acestei crize, organizarea unei întâlniri pentru identificarea soluțiilor rapide pentru acordarea acestor drepturi legale și stabilirea formelor de sprijin adițional de care au nevoie profesioniștii din sănătate în această perioadă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe