Newsflash
Internaționale

Sotatercept în tratamentul HTAP

de Dr. Diana Andronache - apr. 9 2021
Sotatercept în tratamentul HTAP

Terapia cu sotatercept a avut ca efect reducerea rezistenţei vasculare pulmonare, în cazul pacienţilor care primeau tratament medicamentos specific HTAP.

Hipertensiunea arterială pulmonară (HTAP) este definită prin creșterea presiunii arteriale pulmonare (PAP) medii ≥25 mmHg în repaus, determinată invaziv prin cateterism cardiac drept, o presiune capilară blocată (PCB) ≤15 mmHg și rezistenţe vasculare pulmonare (RVP) >3 unităţi Wood (uW) – toate acestea, în absenţa altor cauze de HTAP precapilară, precum afecţiunile respiratorii, HTAP tromboembolică cronică sau HTAP multifactorială. Această afecţiune, caracterizată prin remodelare vasculară pulmonară, are ca rezultat o presiune arterială pulmonară crescută și o disfuncţie ventriculară dreaptă progresivă.

poza 1 copy

Etiopatogenia este complexă și insuficient elucidată în prezent, însă include atât factori genetici, cât și factori de mediu care afectează structura și funcţia circulaţiei pulmonare. Cele mai frecvente cazuri de HTAP ereditară (75%) apar din cauza unei mutaţii în gena BMPR2 (bone morphogenetic protein receptor 2), situată la nivelul cromozomului 2q31-32, ce codifică sinteza receptorului de tip 2 al proteinei morfogenice osoase, receptor membranar din familia TGF-b (transforming growth factor b). Defectele BMPR2 contribuie la proliferarea celulelor endoteliale, hipertrofia celulelor musculare netede și acumularea fibroblaștilor. Sotatercept, o proteină de fuziune, pare a avea un efect favorabil asupra progresiei HTAP.

Rezultate promiţătoare

        Studiul PULSAR, publicat recent în New England Journal of Medicine, a avut ca obiectiv evaluarea profilului de eficacitate și de siguranţă al administrării sotatercept în cazul pacienţilor cu hipertensiune arterială pulmonară care erau deja în tratament conform recomandărilor de ghid. Obiectivul primar de eficacitate a fost ameliorarea RVP, comparativ cu momentul iniţial. În acest studiu de fază 2, multicentric, randomizat, de tip dublu orb, au fost incluși 106 pacienţi cu vârsta medie de 48,3 ani, diagnosticaţi cu HTAP formă moderată până la severă. Pacienţii au fost randomizaţi pentru a primi sotatercept în doză de 0,3 mg/kgc (32 de pacienţi), sotatercept în doză de 0,7 mg/kgc (42 de pacienţi) sau placebo (32 de pacienţi), prin injecţie subcutanată la fiecare 21 de zile, timp de 24 de săptămâni.

        În rândul pacienţilor care au primit sotatercept, s-a observat o reducere semnificativă a rezistenţei vasculare pulmonare, comparativ cu placebo. Acest efect a fost consistent într-o serie de subgrupuri, inclusiv cele care au fost definite în funcţie de terapia de fond (monoterapie faţă de terapia dublă sau triplă). Reducerea RVP în grupul pacienţilor care au primit terapie cu sotatercept a fost determinată prin scăderea presiunii medii a arterei pulmonare, de -8,3 mmHg în grupul pacienţilor care au primit doză de 0,3 mg/kgc, comparativ cu placebo, și de -13,4 mmHg în grupul pacienţilor care au primit doză de 0,7 mg/kgc, comparativ cu placebo.

De asemenea, administrarea de sotatercept a fost asociată cu o îmbunătăţire atât a capacităţii de efort, cuantificată prin testul de mers de 6 minute (TM6M), cât și a nivelului de NT-proBNP. Trombocitopenia a fost cel mai frecvent eveniment advers, fiind documentată la 6% dintre pacienţii din grupul sotatercept 0,3 mg și la 12% din grupul sotatercept 0,7 mg, comparativ cu grupul placebo (0%). Nu au fost însă raportate episoade de hemoragie asociate trombocitopeniei. Dovezile actuale sugerează că sotaterceptul are un efect direct asupra remodelării vasculare pulmonare, fiind explicat astfel beneficiul asupra presiunii arterelor pulmonare. Pornind de la aceste date, vor fi efectuate studii suplimentare pentru a evalua eficacitatea pe termen lung.


Notă autor:

https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2024277

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe