Zona de lucru cu publicul a Centrului de
transfuzii sanguine Bucureşti – amplasată la etajul întâi al clădirii – a fost
renovată şi dotată cu echipamente moderne, la standarde europene, cu sprijinul
Asociaţiei React şi al companiei Vodafone, în cadrul proiectului „O şansă
pentru viaţă“. Inaugurarea a avut loc la săptămâna trecută, momentul fiind
precedat de o conferinţă de presă dedicată acesti scop.
Procesul de modernizare a început în 2012,
prin renovarea parterului clădirii şi dotarea centrului cu zece computere,
pentru crearea unei baze de date centralizate a donatorilor de sânge. Valoarea
totală a investiţiei – parter şi etaj – a fost de 154.000 de euro, din care
etajului i-au fost alocate 110.000 de euro. Sumele au fost asigurate printr-o
donaţie a companiei de telefonie menţionată şi în urma direcţionării a 2% din
impozitul pe venit a comunităţii. Dr. Doina Goşa, directorul centrului, spune că
prin reabilitarea etajului întâi al clădirii s-a reuşit eficientizarea
circuitului pe care trebuie să-l parcurgă donatorul, a activităţii de consultaţii
medicale şi a procesului de donare de sânge în sine; a fost recompartimentat
spaţiul şi refăcut traseul donatorului. Aceasta a mai precizat că este foarte
important ca donatorii să fie fidelizaţi, să vină în mod repetat să doneze,
întrucât există produse sanguine importante care se realizează numai din
sângele acestora: „nu dăm la spital sângele ca atare, ci îl separăm: facem două
produse – eritrocite şi plasmă –, sau trei produse – eritrocite, plasmă şi
trombocite –, în timp ce de la un donator nou, de regulă, nu ne putem permite să
dăm trei produse“.
Lunar,
la Centrul de transfuzii sanguine Bucureşti donează aproximativ 5.000 de
persoane, în timp ce la nivelul întregii ţări aproximativ 2% din populaţie este
înregistrată ca donator de sânge.