Newsflash
Știri

Staţiunile balneare româneşti nu sunt la standarde moderne

de Mirabela VIAŞU - aug. 19 2013
Staţiunile balneare româneşti nu sunt la standarde moderne
   În România există oficial 11 staţiuni balneoclimatice, autorizate să ofere servicii medicale balneare şi de recuperare. Mai nou, această listă este completată cu alte nouă astfel de unităţi, după cum arată o nouă Hotărâre de Guvern, aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
   Printre „noile“ staţiuni se numără Slănic Moldova, municipiile Mangalia şi Vatra Dornei şi oraşele Sângeorz-Băi şi Pucioasa, cunoscute deja pentru serviciile terapeutice oferite. Până acum, acestea nu deţineau un certificat care să ateste că sunt staţiuni balneare. Exact aici intervine noul act legislativ, care le acordă oficial statutul de staţiune balneară. „Toate staţiunile balneoclimatice au fost verificate din nou, iar factorii curatori au fost reevaluaţi. Deocamdată, lista cuprinde 20 de unităţi, însă mai sunt şi altele încă în proces de evaluare la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti“, ne-a explicat dr. Vasile Cepoi, consilier guvernamental pe probleme de sănătate. La finalul procesului de evaluare, vor exista aproximativ 30 de unităţi balneare autorizate care dispun de factorii de cură.
   Avizul primit acum este doar prima etapă dintr-un amplu proces de reorganizare şi modernizare a asistenţei medicale balneare şi de recuperare din ţara noastră. Dr. Vasile Cepoi împreună cu alţi membri ai grupului de lucru interministerial pentru elaborarea Strategiei turismului de sănătate, înfiinţat la sfârşitul lunii aprilie 2013, lucrează în prezent la criteriile de autorizare a staţiunilor balneoclimaterice în funcţie de calitatea serviciilor oferite prin infrastructură, dotări, personal medical specializat, condiţii de cazare. „Toate aceste staţiuni îndeplinesc condiţiile de bază şi anume factori de cură, bază de tratament şi condiţii de cazare. Acestea sunt, să spunem aşa, nişte condiţii grosiere şi din punctul meu de vedere niciuna nu îndeplineşte toate cerinţele moderne. Trebuie stabilit un standard specific turismului balnear, la care lucrăm deja“, a declarat dr. Vasile Cepoi, adăugând că aceste norme vor fi gata până la începutul lunii octombrie.
   Odată stabilite standardele, se va demara clasificarea staţiunilor şi acreditarea acestora în funcţie de îndeplinirea condiţiilor cerute. Consilierul premierului Victor Ponta ne-a oferit şi un exemplu. El spune că atunci când a vizitat oraşul Slănic Moldova, conducerea unităţii i-a adus la cunoştiinţă că oamenii merg acolo la tratament pentru apele minerale, însă nu are cine să le explice în ce cantităţi trebuie să consume apele respective. „Factorii de cură ne spun ce specialităţi medicale trebuie să existe în acea staţiune, iar faptul că nu există specialiştii în domeniile terapeutice indicate este un aspect care trebuie remediat“, susţine Vasile Cepoi. În prezent, personalul specializat din staţiunile balneare nu numai că este redus, dar este şi îmbătrânit.
   Care este scopul acestei strategii de reevaluare şi clasificare a staţiunilor balneare? Simplu: revitalizarea domeniului de asistenţă medicală balneară şi dezvoltarea turismului de sănătate din România. Ţara noastră ocupă o treime din factorii de cură din Europa şi are astfel un potenţial balnear şi de sănătate deosebit. „Înainte de 1989 ne aflam pe locul 18 în Europa la capitolul turism balnear, în timp ce acum nu mai existăm în niciun clasament. Trebuie să vedem ce anume ne-a scos din topuri şi trebuie să facem totul pentru a reveni în forţă“, spune dr. Vasile Cepoi. Într-adevăr, datele furnizate de Patronatul turismului balnear anul trecut arată că 100.000 de turişti străini vin la tratament în România, ceea ce înseamnă o cifră de trei ori mai mică decât înainte de 1989.
   Avem din plin ape minerale şi termale, saline, plaje, nămoluri şi mofete. Avem aproximativ 160 de localităţi cu resurse naturale cu proprietăţi terapeutice, din care 40 sunt de interes naţional. Cât timp aceste resurse nu sunt exploatate corespunzator, am putea spune că le avem degeaba. Rămâne de văzut dacă modificarea corespunzătoare a cadrului legislativ va aduce îmbunătăţiri şi în realitate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe