Autodiagnosticul gripei
Autodiagnosticul
gripei este o componentă importantă a controlului pandemiei şi a autogestionării
măsurilor pentru reducerea vizitelor/ consultaţiilor la unităţile de asistenţă
medicală, contribuind astfel la diminuarea răspândirii virale. Un grup de
cercetători din Noua Zeelandă a realizat un studiu, ale cărui rezultate au fost
preluate de BASIC (Buletinul de actualităţi săptămânale al Institutului
Cantacuzino). S-au folosit date din anchetele transversale pentru a corela
autodiagnosticul de gripă cu dovezi serologice (titruri de inhibare a
hemaglutinării ≥ 1:40) din pandemia H1N1-2009 şi s-au selectat simptomele care
au mai multe şanse de a fi prezente într-un autodiagnostic corect. Serurile şi
datele factorilor de risc au fost colectate de o anchetă naţională a seroprevalenţei
gripei A/H1N1 din noiembrie 2009 până în martie 2010 (trei luni după primul val
pandemic în Noua Zeelandă).
Datele
şi serurile au fost obţinute de la 318 copii, 413 adulţi şi 423 de lucrători
din asistenţa medicală. Probabilitatea de a fi seropozitivi nu a fost diferită
la cei care au crezut că au gripă faţă de cei care au crezut că nu au avut gripă,
la toate grupurile. În rândul adulţilor, 23,3% din cei care au raportat că au
avut gripă au fost seropozitivi pentru
H1N1, dar printre cei care nu au raportat gripă, 21,3% au fost, de asemenea,
seropozitivi. Aceste date de supraveghere au fost influenţate şi de definiţiile
de caz din Noua Zeelandă, astfel că unele persoane au avut o probabilitate mai
mare să creadă că au avut gripă, dar aceste profiluri ale simptomelor nu au
fost asociate cu o probabilitate mai mare de seropozitivitate faţă de gripa
H1N1.
Autorii
au concluzionat că autodiagnosticul nu prezice cu exactitate seropozitivitatea
gripei. Simptomele promovate de mai multe campanii de sănătate publică sunt
legate de autodiagnosticul gripei, dar nu de seropozitivitate. Aceste constatări
ridică provocări pentru iniţiativele din domeniul sănătăţii publice, care
depind de un autodiagnostic precis şi de acţiuni adecvate de gestionare a
bolii.
Coinfecţiile virale
Un
studiu britanic publicat recent în Epidemiology
and Infection şi preluat de BASIC (Buletinul de actualităţi săptămânale al
Institutului Cantacuzino), nu a găsit nicio diferenţă între nivelurile de virus
respirator în coinfecţiile la pacienţii spitalizaţi şi cei neinternaţi cu gripă
de tip H1N1-2009 (pH1N1). Cercetătorii au analizat datele de la 450 de probe
respiratorii luate în timpul pandemiei din 2009/2010 de la pacienţi cu sindrom
pseudogripal din regiunea West Midlands din Marea Britanie. Probele au fost
testate prin reacţia de polimerizare în lanţ pentru alte virusuri respiratorii.
231 de probe au fost din spitale, din care 151 (65%) au fost pozitive pentru
gripa H1N1 şi 219 au fost din comunitate, din care 126 (58%) – pozitive pentru
H1N1 (nu au fost detectate alte virusuri gripale în probe). Din probele
pozitive în spital pentru gripa pandemică H1N1, 5,3% au conţinut un alt virus,
comparativ cu 6,3% din probele comunitare pozitive pentru gripa pandemică H1N1.
Din probele negative pentru gripa pandemică H1N1, ratele de coinfecţie au fost
de 30% pentru probele din spital şi de 33,3% pentru probele din comunitate.
Rinovirusul a fost agentul patogen cel mai des întâlnit, reprezentând 47,4%
(36/76) din detecţii, urmat de virusul parainfluenza şi de adenovirus. Cercetătorii
au concluzionat că lipsa diferenţei statistice între ratele de coinfecţii ale
pacienţilor internaţi şi din ambulatoriu face ca factorii de bază ai susceptibilităţii la infecţie să fie mai
semnificativi decât coinfecţiile virale, în determinarea severităţii gripei
pandemice A/H1N1.
Factori asociaţi cu viremia în infecţiile cu H1N1-2009
Detecţia
pozitivă de ARN viral în sânge şi în alte probe non-respiratorii umane apare în
infecţia severă de gripă A/H5N1, dar nu este cunoscut să apară frecvent în
gripa sezonieră. Recent, ARN viral a fost detectat în sânge la pacienţi cu gripă
severă A/H1N1-2009, deşi semnificaţia viremiei nu a fost în prealabil studiată.
Un studiu realizat de cercetători chinezi (şi preluat de BASIC – Buletinul de
actualităţi săptămânale al Institutului Cantacuzino) şi-a propus să exploreze
factorii clinici şi virusologici asociaţi cu viremia în gripa pandemică
A/H1N1-2009 şi determinarea semnificaţiei clinice a acesteia. Au fost colectate
datele clinice de la pacienţii internaţi în spitalele din Hong Kong între mai
2009 şi aprilie 2010, testaţi pozitiv pentru gripa pandemică A/H1N1-2009. ARN
viral a fost detectat prin RT-PCR, având ca ţinte gena matrix (M) şi gena
hemaglutininei (HA) ale virusului pandemic A/H1N1-2009. Ca probe s-au folosit:
aspirat nazo-faringian, aspirat endotraheal, sânge, scaun şi tampoane rectale.
Scaunul şi/sau tampoanele rectale au fost obţinute numai în cazul în care
pacientul prezenta simptome gastrointestinale. Un total de 139 de pacienţi au
fost incluşi în studiu, din care la 14 ARN viral a fost detectat în sânge prin
RT-PCR. Apariţia viremiei a fost puternic asociată cu manifestări clinice
severe şi cu o rată a mortalităţii mai mare, dar, cu toate acestea, asocierea nu
a fost semnificativă statistic. Mutaţia D222G/N a fost observată la 90% din
probele de sânge. S-a concluzionat că prezenţa viremiei în gripa pandemică
A/H1N1-2009 este un indicator de severitate a bolii şi este puternic asociată
cu mutaţia D222G/N a hemaglutininei virale.
