Newsflash
Știri

Ştiri pe scurt

de - sept. 4 2012
Ştiri pe scurt

Coplata, o necesitate

Cu privire la posibila intro­ducere a coplăţii, Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulatoriu, membră a Alianţei Pentru Sănătate din România, consideră această iniţiativă drept o necesitate, o „gură de aer“ pentru furnizorii de servicii medicale, în con­diţiile în care sistemul nu este capabil să crească preţul serviciilor la valoarea reală. Referindu-se la prevederile pe această temă a noului proiect de lege a sănătăţii, se apreciază că mecanismul este sustenabil în cazul medicinii de familie şi a ambulatoriului, dar nu şi în cel al spitalelor şi al domeniului paraclinic. În aceste situaţii, costurile variază considerabil de la un furnizor la altul, iar introducerea preţurilor de referinţă ar fi o variantă mai corectă decât valoarea fixă a coplăţii. (Dr. T. G.)

Soluţii anticorupţie

Ca reacţie la recenta mediatizare a unui caz de solicitare de mită din lumea medicală şi la dezbaterile declanşate cu această ocazie, Federaţia „Solidaritatea sanitară“ din România şi-a exprimat printr-un comunicat opinia că, în contextul actual, corupţia constă numai în condiţionarea actului medical, considerată un gest profund condamnabil. Sindicatul apreciază că aceste situaţii sunt limitate, putându-se în schimb vorbi despre un „fenomen al atenţiilor către personalul sanitar“, care nu poate fi însă echivalat cu corupţia generalizată. Soluţiile constau nu în culpabilizarea personalului medical, ci în abordarea cauzelor, prin recompensa corespunzătoare a angajaţilor şi introducerea unor mecanisme instituţionale de control şi prevenţie, care să elimine cazurile de condiţionare a actului medical. (Dr. T. G.)

Premise pentru un vaccin anti-VSR

Compania biotehnologică americană Mymetics Corporation a anunţat recent selectarea candidatului său pentru un vaccin împotriva virusului sinciţial respirator (VSR) drept principal program de cercetare rezultat din propria platformă virosomală de generaţia a doua. Candidatul pentru vaccin este compus din membrana cu antigenele naturale ale VSR, nu conţine materialul genetic infecţios şi ar genera un răspuns imun similiar unei infecţii normale, dar cu profilul de siguranţă al unui vaccin cu virus inactivat. Provocarea, în succesul obţinerii acestui vaccin, constă în obţinerea nu numai a anticorpilor, ci şi a unui răspuns imun echilibrat orientat spre limfocitele Th1. Anual, infecţia cu VSR, care are o prevalenţă ridicată în ţările dezvoltate, afectează 64 de milioane de oameni şi ucide 160.000 la nivel mondial. Virusul reprezintă o cauză majoră a infecţiilor de tract respirator inferior în copilărie şi de boli pulmonare ce pun în pericol viaţa vârstnicilor şi este extrem de contagios. (Dr. M. C.) 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe