Newsflash
Știri

Ştiri pe scurt

de - oct. 18 2012
Ştiri pe scurt

Centru de recuperare oncologică, în construcţie

   Recent, în localitatea Nera (jud. Caraş-Severin), Fundaţia „Sf. Irina“ a inaugurat lucrările de construcţie a Clinicii Nera – Centrul pentru cercetări în recuperarea oncologică, destinată bolnavilor care au suferit tratamente oncologice. Proiectul, în valoare de aproximativ 4,5 milioane de euro, este cofinanţat (70%) prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul reprezentând contribuţia locală. Se preconizează ca deschiderea clinicii să fie posibilă la finalul primului trimestru al anului 2014. Atunci, pacienţii vor putea beneficia de o cură de 14 zile, în cursul căreia li se vor asigura servicii de psihoterapie, fizioterapie, kinetoterapie, dietoterapie, educare pentru menţinerea unui stil de viaţă corect. Centrul va fi organizat în structură de tip sanatorial, cu 42 de saloane cu un pat, dar va include şi un departament de evaluare a metodelor de recuperare, precum şi unul dedicat depistării precoce a cancerului. (Dr. M. D.)

Apelul APMGR

   Într-o scrisoare deschisă adresată primului ministru al României, Asociaţia Producătorilor de Medica­mente Generice din România (APMGR) a solicitat guvernului să renunţe la intenţia de eliminare a me­dicamentelor sub 10 lei de pe lista celor compen­sate, pentru a nu afecta populaţia cu venituri reduse şi pacienţii cronici. APMGR argumentează că impactul bugetar al eliminării medicamentelor compen­sate cu preţuri sub 10 lei ar fi extrem de redus, în vreme ce efectele asupra stării de sănă­tate a românilor şi asupra industriei de medica­men­­te autohtone ar putea fi foarte grave. (Dr. D. M.)

Semnal de alarmă

   În cadrul unei conferinţe de presă, Alianţa pentru Sănătate din România (APSR) a atras atenţia primului ministru şi ministrului finanţelor publice că, în absenţa unei rectificări bugetare rapide, sistemul de sănătate nu mai poate asigura serviciile garantate populaţiei prin Constituţie. Au participat dnii Cristian Hotoboc, preşedintele APSR, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru  Protecţia Pacienţilor, dr. Cosmin Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulatoriu, dr. Viorel Vasile, preşedintele Aso­ciaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România, dnele Olga Cridland, preşedinta Asociaţiei PAVEL, Măriuca Ivan, preşedinta Federaţiei Furnizorilor de Îngrijiri la Domiciliu ş.a. (Dr. M. N.)

Premianţi

   Cu prilejul manifestărilor desfăşurate în cadrul Zilelor UMF „Carol Davila“, au fost decernate pre­miile prestigioasei universităţi. Trofeul „Carol Davila“ a fost acordat dlui acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, pentru sprijinul acordat prin iniţierea programului de reteh­nologizare a medicinii. A mai fost premiat şi prof. dr. Florian Popa, fost rector al UMF. Dnii prof. dr. Eugen Brătucu şi prof. dr. Cristian Popescu au primit diplome pentru rezultatele performante obţinute prin activitatea didactică şi cea ştiinţifică. (Dr. M. D.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe