Newsflash
Știri

Ştiri pe scurt

de - sept. 6 2013
Ştiri pe scurt

Dezbateri în teritoriu

   Ministerul Sănătăţii organizează o serie de dezbateri regionale pentru îmbunătăţirea proiectelor de acte normative lansate în dezbatere publică. Pe agenda întâlnirilor se află direcţiile de reformă privind restructurarea şi reorganizarea sistemului sanitar, proiectul-pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi, legea răspunderii civile a personalului medical (malpraxis), proiectul de modificare a statutului spitalelor; principii şi elemente definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază. La dezbaterile regionale, sunt invitaţi să participe: reprezentanţii colegiilor judeţene ale medicilor, ai asociaţiilor de pacienţi din fiecare judeţ, ai societăţilor şi patronatelor medicilor de familie, ai organizaţiilor judeţene ale sindicatelor, reprezentanţii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, managerii spitalelor publice, reprezentanţii colegiilor judeţene ale farmaciştilor, conducerile DSP-urilor, preşedintele CNAS şi conducerile caselor judeţene de asigurări de sănătate, preşedinţii consiliilor judeţene, prefecţii şi parlamentarii USL, mass-media. Întâlnirile sunt programate la Craiova (3 septembrie), Sighişoara (5 sept.), Iaşi (13 sept.), Timişoara (16 sept.), Oradea (20 sept.) şi Bucureşti (23 sept.). MS anunţă că va continua discuţiile la nivel central cu grupurile de lucru pe proiectele de lege lansate în dezbatere publică. (Dr. M. D.)

Program de consiliere perinatală

   Luna septembrie aduce un nou program de consiliere perinatală, conceput pentru a oferi mamelor şi viitoarelor mame servicii esenţiale de sănătate în perioada maternităţii. Programul de Sănătate pentru Mame şi Sugari (SAMAS) este lansat de Fundaţia Crucea Albă, Crucea Roşie Filiala Sector 6 şi divizia de alimente pentru copii a unui producător de iaurturi şi îşi propune să crească gradul de educare a mamelor în privinţa alăptării şi alimentaţiei corecte a bebeluşului după primele şase luni de viaţă. Prin acest program, 60 de asistenţi medicali vor fi instruiţi pe durata a şase luni. (Mirabela Viaşu)

Cum tratăm pacienţii contaminaţi chimic?

   Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat recent un document cu recomandări privind managementul clinic iniţial al pacienţilor contaminaţi chimic. Informaţiile se referă la identificarea pacienţilor, protecţia personalului, proceduri de decontaminare, triajul şi identificarea categoriilor de expunere, semnele şi simptomele expunerii, protocoalele de tratament în cazul expunerii la substanţe chimice cu toxicitate mare, precum sarin, gaz muştar, fosgen, agenţi lacrimogeni etc. (Dr. M. D.)

Screening hibrid în cancerul colorectal

   Combinarea a două metode eficiente de screening pentru cancerul colorectal – testul imunologic fecal şi colonoscopia – ar putea îmbunătăţi prevenirea şi depistarea acestui tip de cancer şi reduce costurile, potrivit unui studiu recent publicat în Clinical Gastroenterology and Hepatology, revista oficială a Asociaţiei Americane de Gastroenterologie. Studiul a folosit un simulator şi a constat din testări imunologice fecale anuale sau bienale la vârste mai scăzute (50–65 de ani), combinate cu o singură colonoscopie la 66 de ani. Abordarea a dus la scăderea incidenţei şi mortalităţii cancerului colorectal comparabilă cu strategiile recomandate actual. Respectarea colonoscopiei la 66 de ani este esenţială pentru eficienţa programului hibrid de screening. Cancerul colorectal este a doua cauză de deces prin cancer printre bărbaţi şi femei în SUA. Rezultatele obţinute prin simulare vor trebui confirmate de studii clinice ample. (Dr. M. C.)

Starea sistemelor de sănătate mintală

   Agenţiile umanitare muncesc din greu pentru a sprijini psihologic persoanele afectate de dezastre, însă adesea ocaziile de a întări sistemele de sănătate mintală pe termen lung sunt ratate. Aceasta este concluzia unui nou raport al OMS, lansat cu ocazia Zilei mondiale pentru asistenţă umanitară, sărbătorită la 19 august. În opinia directorului general adjunct OMS pentru poliomielită, urgenţe şi colaborarea cu statele membre, dr. Bruce Aylward, dezastrele reprezintă, în ciuda naturii lor tragice, ocazii de a îmbunătăţi viaţa unui număr mare de oameni prin îmbunătăţirea serviciilor de sănătate mintală. El consideră că se pot face mai multe pentru populaţiile afectate de dezastre, dacă există o bună colaborare cu guvernele în privinţa serviciilor de sănătate mintală. În ciuda progreselor semnificative, reprezentanţii OMS susţin că la nivel mondial încă există lipsuri majore în realizarea unor sisteme comunitare de îngrijiri de sănătate mintală cuprinzătoare. Mai mult, directorul OMS pentru sănătate mintală, dr. Shekhar Saxena, consideră că situaţia este de-a dreptul alarmantă, având în vedere că sistemele de sănătate nu au răspuns încă adecvat la povara reprezentată de tulburările mintale. Majoritatea persoanelor cu tulburări psihice severe nu primesc niciun fel de tratament în ţările cu venituri mici şi medii. Prin lansarea acestui raport, OMS îşi propune să îndrume decidenţii în realizarea unei reforme a sistemelor de sănătate mintală, în special în ţările din regiuni predispuse la producerea unor dezastre naturale şi nu numai. (Mirabela Viaşu)

Şanse pentru persoanele cu autism

   La 30 septembrie 2013 se va încheia implementarea proiectului strategic „Şi ei trebuie să aibă o şansă!“ – program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist (TSA), derulat de Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA) şi partenerii săi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Direcţia Protecţia Copilului (MMFPSPV-DPC) şi Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (APCCR). În cadrul proiectului, cu durata de trei ani, au fost instruiţi în intervenţii terapeutice pentru persoane cu autism 628 de profesionişti (psihologi şi psihopedagogi), au urmat cursurile online de depistare precoce 1.240 de medici de familie şi pediatri, s-au deschis 40 de centre de consiliere şi asistenţă gratuite pentru persoane cu autism şi familiile lor, s-au derulat două campanii naţionale de informare şi sensibilizare, a fost elaborat proiectul de strategie naţională privind integrarea socială şi profesională a persoanelor cu autism. (Dr. M. D.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe