Newsflash
Știri

Ştiri pe scurt

de - feb. 27 2015
Ştiri pe scurt

Echipamente performante pentru nou-născuţi

 

Organizaţia „Salvaţi Copiii“ a donat, săptămâna aceasta, echipamente în valoare de 15.500 de euro secţiilor de neonatologie ale spitalelor judeţene de urgenţă din Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc, în cadrul campaniei „Grijă pentru copii“, anunţă un comunicat al acestei organizaţii. Astfel, maternitatea din Sfântul Gheorghe a primit un incubator de ultimă generaţie în valoare de 7.500 de euro, iar secţia de neonatologie a Spitalului de Urgenţă din Miercurea-Ciuc o lampă fototerapie şi un bilirubinometru, cu o valoare totală de 8.000 de euro. În cadrul campaniei pentru reducerea mortalităţii infantile, derulată începând cu octombrie 2012, „Salvaţi Copiii“ a reuşit dotarea a 54 de maternităţi din 33 de judeţe cu echipamente medicale performante (incubatoare, mese de resuscitare, aparate de ventilaţie ş.a.) în valoare de 4.800.000 de lei, mai precizează sursa citată. (D. D. M.)

 

Prevenţia cardiovasculară

 

Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie au marcat, la 14 februarie,Ziua naţională a prevenţiei cardiovasculare, menită să promoveze sănătatea prin încurajarea unui stil de viaţă sănătos. Problematica bolilor cardiovasculare, impactul economic şi social al acestora şi importanţa prevenţiei au fost discutate, în cadrul unei conferinţe de presă, de conf. dr. Ioan Mircea Coman, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii, prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Forumului Naţional de Prevenţie, prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, prof. dr. Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Iulia Kulcsar, coordonator naţional prevenţie şi boli cardiovasculare din partea Societăţii Române de Cardiologie la Societatea Europeană de Cardiologie, Dragoş Preda, director de cabinet în Ministerul Tineretului şi Sportului. Vorbitorii au subliniat importanţa activităţii medicilor de familie în depistarea persoanelor cu risc cardiovascular, necesitatea implementării subprogramului naţional de prevenţie cardiovasculară, existent doar teoretic, din 2009, deoarece nu a fost finanţat niciodată, continuarea programului naţional „Stop fumat“, modificarea legislaţiei antifumat, în acord cu Directiva europeană, încurajarea sportului de masă, educaţia şi informarea publicului cu privire la factorii de risc pentru bolile cardiovasculare şi la adoptarea unui stil de viaţă sănătos. (Dr. M. D.)

 

Abdominoplastii fără tuburi de dren

 

FDA a aprobat, la 4 februarie, primul adeziv de ţesuturi pentru utilizare internă. TissuGlu este un adeziv pe bază de uretan ce poate fi utilizat în chirurgie pentru conectarea lambourilor de ţesut în intervenţiile de eliminare a excesului de grăsime sau de piele ori pentru refacerea dehiscenţelor musculare (intervenţiile de abdominoplastie). Folosirea acestei substanţe pentru închiderea spaţiilor „moarte“ şi pentru aproximarea suprafeţelor ce trebuie alipite reduce nevoia drenajului postoperator şi grăbeşte recuperarea. Astfel, un studiu realizat de producător pe 130 de pacienţi a arătat că 73% din cei care au primit TissuGlu nu au avut nevoie de intervenţii postoperatorii pentru a drena fluidul acumulat între lambouri. Aceste persoane şi-au putut relua mai devreme activităţile de zi cu zi, inclusiv urcarea scărilor şi spălarea sub duş. TissuGlu este fabricat de Cohera Medical Inc., firmă din Pittsburgh, Pennsylvania. În 2011, TissuGlu a primit aprobarea Comunităţii Europene, fiind folosit între timp cu beneficii în intervenţiile de alipire a lambourilor de latissimus dorsi, în operaţiile de mastectomie şi în disecţia ganglionilor inghinali la pacienţii cu melanom. Benefică a fost considerată vindecarea mai rapidă, fără complicaţii şi fără nevoia de tuburi de dren. Adezivul se aplică pe una dintre suprafeţele ce urmează a fi alipite, prin intermediul unui dispozitiv cu piston care permite picurarea substanţei. (M. G. M.)

 

Medicii de familie în dezacord cu Casa

 

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) face, prin intermediul unui comunicat de presă, câteva precizări cu privire la activarea (care poate fi făcută de orice furnizor de servicii medicale aflat în contract cu casele de asigurări) şi deblocarea cardurilor blocate. Medicii de familie solicită CNAS găsirea unor soluţii tehnice simple şi mai puţin cronofage pentru deblocare, ei nefiind de acord cu scenariul propus de Casă în care medicul trebuie să apeleze telefonic un help-desk pentru a primi un ticket, ca apoi să transmită, prin e-mail, datele cardului blocat, serviciului de asistenţă tehnică a cardului. SNMF cere, totodată, ca, pentru a facilita populaţiei acceptarea şi înţelegerea acestui proiect, CNAS să informeze pacienţii „corect, coerent şi repetat“ cu privire la legislaţia în vigoare. (D. D. M.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe