La o întâlnire cu doi amici, unul sârb și celălalt croat,
croatul care tocmai aflase vestea aderării țării sale la Uniunea Europeană se
făloșea în fața celuilalt care trebuia în continuare să aștepte cu orele prin
vămi pentru a intra în Germania sau Italia. După ce a suportat în tăcere câteva
minute, sârbul a replicat imbatabil: „Intrați voi croații în UE dar să vedeți
cum, la doar zece ani după ce am fost în război, veți fi obligați să colaborați
cu noi și ne veți mai și plăti pentru asta“. Profeția amicului sârb s-a
împlinit deja.
Regiunile de graniță din Croația și Serbia au intrat într-un
program finanțat din fonduri structurale europene prin care va fi încurajat
turismul transfrontalier dar și creșterea calității serviciilor medicale.
Întregul program valorează 40 de milioane de euro, din care 5 milioane (cam
puțin, dar nu e nimic) vor fi îndreptate exclusiv spre creșterea
accesibilității serviciilor medicale din regiune. Mai concret, pentru
îngrijirea medicală a bătrânilor și a celor cu dizabilități. Foarte interesant
este că e vorba de regiuni de graniță, chiar cele aflate în relații foarte
tensionate în urmă cu un deceniu. Frumos, nu-i așa? Cum banii europeni netezesc
asperități despre care se credea că nu vor dispărea vreodată.
Medicul meu britanic favorit (pentru că e și jurnalist – motiv
subiectiv deci), Ben Goldacre, a inițiat o campanie foarte interesantă,
vizibilă mediatic și eficientă, pe care o puteți găsi aici www.alltrials.net.
Problema pusă pe masă de Alltrials este că rezultatele a aproximativ jumătate
din toate studiile clinice efectuate nu au fost publicate niciodată. Această
cifră se bazează pe un studiu sistematic, finanțat de NHS, care a evaluat toate
studiile clinice din 1950 până astăzi. Rezultatele sunt confirmate și de alți
cercetători: de pildă doar 46% din studiile clinice înregistrate în baza de
date de profil a Statelor Unite și-au publicat undeva rezultatele obținute.
Straniu este că publicarea sau nepublicarea rezultatelor nu este influențată de
dimensiunea lotului studiat, ci mai degrabă de proveniența finanțatorului
studiului respectiv. Cei mai reticenți în a-și publica rezultatele sunt cei
finanțați de industria farmaceutică (nici măcar nu e surprinzător), iar cei mai
transparenți sunt cei finanțați de organizațiile non-guvernamentale. Desigur că
studiile de fază 1 sau 2 își publică mai rar rezultatele decât celelalte, dar
tot este uimitor că doar 52% din studiile clinice de fază 4 au făcut publice
concluziile lor. Chiar și în cazul studiilor randomizate mari, cu peste 500 de
participanți, peste un sfert din rezultate rămân nepublicate – 29%. Fenomenul
se manifestă din plin și în ultimul deceniu, doar 42% din studiile efectuate în
perioada 2008–2012 având rezultatele publicate.
Ben Goldacre susține, pe bună dreptate, că această situație duce
la pierderea informației „privind ceea ce s-a făcut și s-a găsit în aceste
studii pentru totdeauna, ducând la decizii terapeutice greșite, oportunități
pierdute pentru medicină și repetarea unor studii“. Alături de instituții
medicale prestigioase, precum Cochrane, PLOS, NICE, The Royal Society of
Medicine, European Public Health Alliance sau Dartmouth School of Medicine,
Goldacre a înaintat o petiție prin care se solicită tuturor guvernelor să
adopte măsuri astfel încât toate studiile clinice care au fost și vor fi făcute
să raporteze obligatoriu rezultatele obținute. Petiția este semnată de peste
85.000 de oameni, nu foarte mulți români printre ei. Mă duc să semnez.
