Majoritatea studiilor clinice efectuate în România şi în Europa Centrală şi de Est sunt de fază III, iar Polonia este liderul de piaţă al regiunii. România ocupă abia locul 6. Ţara noastră are una dintre cele mai mici densităţi a centrelor de studii clinice la un milion de locuitori, cu doar 1,1% din numărul de centre existente la nivel mondial, existând, în medie, 4,9% centre pe un studiu clinic (conform datelor din raportul efectuat de ARPIM în 2016). Este de aşteptat ca piaţa globală a studiilor clinice să crească în perioada următoare.
La 9 noiembrie, la București, a avut loc ediţia a zecea a Simpozionul Synevo Clinical Trials, care a reunit peste 600 de participanţi, specialiști de marcă în domeniul cercetării și al studiilor clinice. Dr. Cristina Florescu Moraid, director regional Synevo Central Lab România, Moldova, Serbia și Bulgaria, a declarat că își dorește să dezvolte în România o comunitate de profesioniști care să aducă cât mai multe studii clinice. Dincolo de problemele financiare întâmpinate de cercetătorii din România (dar și cei din Serbia, Republica Moldova și Ucraina), există și o birocraţie stufoasă. Costurile nu ar trebui să fie prioritare când se decide efectuarea unui studiu clinic, ci calitatea datelor ce rezultă în urma cercetării. De remarcat că în cadrul unui panel referitor la reglementările procesului de aprobare a studiilor clinice în Europa de Est, unde au fost prezenţi și reprezentanţi ai Serbiei, Turciei, Bulgariei, Ucrainei și Ungariei.