Newsflash
Știri

Subprogram pentru oncologia pediatrică

de Dr. Cristian TEODORESCU - mar. 11 2016
Subprogram pentru oncologia pediatrică
     Programele de recuperare pentru copiii diagnosticați cu cancer ar putea fi decontate de CNAS din aprilie 2016. Cel puțin aceasta este intenția declarată de Vasile Ciurchea, președintele CNAS, în cadrul unei dezbateri organizate de specialiștii în oncologia pediatrică pentru a marca Ziua internațională a copilului cu cancer (15 februarie). „Din programul de oncologie, începem, funcționăm și vedem, și apoi sigur că va fi finanțat corespunzător“, a precizat Ciurchea. Printre nevoile acute ale pacienților se numără prioritizarea accesului la investigații, medicamente și achiziția pompelor implantabile, cu înființarea unei subcomisii de specialiști pentru aprobarea dosarelor în acest sens, precum și diagnosticarea leucemiilor acute și a tumorilor solide.
     În România, incidența cancerului la copii a crescut, conform GLOBOCAN, de la 11,6, în 2008, la 13,7 pentru suta de mii de locuitori, în 2012, cele mai frecvente fiind leucemiile, tumorile cerebrale și limfoamele. Anual, sunt diagnosticate 600 de noi cazuri de cancere la copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani, iar rata de supraviețuire globală la cinci ani este de 80%.
     Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică recomandă adoptarea subprogramului de oncologie pediatrică în cadrul programului național de oncologie, în scopul asigurării corespunzătoare a tratamentelor și bugetării fundamentate epidemiologic.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe