Newsflash
Știri

Surprinzătoarea doamnă Bovary şi perenitatea Bovarismului (5)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - iul. 24 2009
Surprinzătoarea doamnă Bovary şi perenitatea Bovarismului (5)

La sfârşitul serialului despre Emma Bovary şi bovarism, să vedem ce scrie J. Vebert, în 2009 (op. cit. ant.), despre procesul intentat lui Flaubert & Madame Bovary, deschis la 29 ianuarie 1857, ora 11. Mai întâi că „în 1877, Anastasia nu avea nici un rid, deşi s-a crezut un timp că a fost îngropată“. (...)

       La sfârşitul serialului despre Emma Bovary şi bovarism, să vedem ce scrie J. Vebert, în 2009 (op. cit. ant.), despre procesul intentat lui Flaubert & Madame Bovary, deschis la 29 ianuarie 1857, ora 11. Mai întâi că „în 1877, Anastasia nu avea nici un rid, deşi s-a crezut un timp că a fost îngropată“. Notă: Anastasia este numele dat cenzurii sub domnia regelui Ludovic al XVIII-lea (1814–1824). Personificată printr-o zgripţuroaică, înarmată cu o foarfecă, numele său vine de la cel al papei Anastase I (399–401) care a interzis scrierile lui Origen (circa 185–254), filosof, teolog şi scriitor grec, părinte al bisericii greceşti, cu o operă de importanţă excepţională (v. studiile şi traducerile lui Cristian Bădiliţă).
      Substitutul procurorului imperial, Ernest Pinard, a pronunţat timp de 90 de minute „un rechizitoriu agresiv, emfatic, amestec de prostie şi rea-credinţă“. Întreg rechizitoriul este stupefiant, între obtuzitate şi umor involuntar. Greu de citat ceva, cel mult două fraze. Prima: „Iată romanul; vi l-am povestit în întregime, nesuprimând nici o scenă (să povesteşti Doamna Bovary e o inepţie, n.n.). Se numeşte „Madame Bovary“, dar puteţi să îi daţi alt titlu, denumindu-l cu exactitate: Histoire des adultères d’une femme de provence“! Şi o frază bizară la sfârşitul rechizitoriului: „Arta fără regulă nu e artă; este ca o femeie care s-a dezbrăcat de toate veşmintele. A impune artei unica regulă a decenţei publice nu înseamnă a o aservi, ci a o onora“.
       Flaubert era obosit după efortul depus la încheierea romanului şi părea mult mai în vârstă decât cei 34 de ani ai săi, dar privea demn şi nu uitase să se îmbrace cu un costum provenit de la cel mai bun croitor al Capitalei.
Pinard  (de la pinot, dar în argou–vinul de fiecare zi al francezului de rând), prin prostia sa a oferit o pâine bună avocaţilor apărării. Maestrul Sénard a vorbit timp de patru ore. Peste două zile, Flaubert îi scria fratelui său: „A fost un triumf pentru el şi pentru mine (…). Sala era plină şi în culmea fericirii (…). Pe toată durata pledoariei, „le père Senard“ m-a prezentat ca un mare om şi a tratat cartea mea ca pe o capodoperă (…). A fost o zi grozavă şi te-ai fi amuzat dacă erai acolo“. Cu tot entuziasmul său, Flaubert adaugă: „Nu spune nimic, taci. După judecată, dacă pierd, voi ajunge la curtea de apel şi dacă pierd, la casaţie“. Nu a fost necesar. Totuşi în momentul achitării lui Flaubert, la 7 februarie, ora 15, judecătorul i-a declarat ritos acestuia că literatura are ca misiune „de a orna şi a recrea spiritul, crescând inteligenţa şi epurând moravurile“! Până la urmă, procesul a crescut interesul cititorului de rând asupra romanului şi i-a domolit pe unii critici.
       După atâtea analize şi studii recente, Emma Bovary rămâne cu misterele sale, poate pentru că, aşa cum observă M. Martinez (în op. cit.), „diferenţa principală între romanele lui Flaubert şi alte romane de educaţie, de exemplu cele scrise de Balzac şi Stendhal, este dublă: în itinerarul eroilor, dar şi în emergenţa progresivă a adevărului“. Cititorul lui Flaubert nu primeşte aproape nici o explicaţie de la narator, autorul preferând umorul, prin simpla confruntare a ideilor primite de-a gata, a opoziţiei dintre ceea ce se spune şi ce se face, prin distanţa din ce în ce mai mare dintre vis şi realitate. Jean Starobinski (op. cit.) se opreşte îndelung asupra „lecturii corpului“, iar pe Charles Bovary îl consideră imbecil („el gândeşte puţin sau sărăcăcios“), capabil doar de reacţii „legate de mecanismele de reproducţie animală“. Iată un decalaj dramatic, pentru că Emma este normală, cu toate că are „veleităţi de virtute suferindă“. Până la urmă trebuie să îl cităm pe Flaubert: „Există în creatura umană deopotrivă curca şi vulturul“. Or, M. Martinez (op. cit.) profită de afirmaţia flaubertiană şi se pronunţă fără echivoc: „Cele două zburătoare sunt bine reprezentate în Madame Bovary“. Când ajunge la caracterizarea eroinei principale, deşi nu se contrazice, se exprimă totuşi mai nuanţat, observând că axul romanului este biografia dezvoltării Doamnei Bovary: „După prima parte, (capitolul VI) până la moartea sa, noi vedem lumea cu ochii Emmei“.
       Iar pentru definirea caracterului şi temperamentului, majoritatea autorilor se opresc la un citat din cap. VI al romanului: „Îi plăceau doar lucrurile din care ar fi putut să tragă un fel de folos personal; şi înlătura ca zadarnic tot ce nu-i mergea de-a dreptul la inimă, fiind din fire mai mult sentimentală decât artistă, căutând emoţii, nu privelişti“ (traducerea Demostene Botez, Alexandru Hodoş, p. 101). De aici concluzia: Emma este închisă, de la început, în limite psihologice foarte înguste, care fac din ea un personaj superficial şi egoist. Mai mult, se afirmă uneori că originile sale ţărăneşti şi orgoliul său îi reduc sensibilitatea. Ne putem întreba dacă o sensibilitate scăzută n-ar fi expus-o mai puţin la impactul existenţial de mai târziu? Ne lămureşte îndeosebi M. Martinez (op. cit.): în ciuda trăsăturilor sale, Emma posedă două calităţi esenţiale, misticismul visului şi senzualitatea corpului.
       Cum se spune, unii sunt victimele propriilor calităţi. Este şi capcana vieţii Emmei Bovary: în locul unei „fuziuni morale“, prin eliberarea de povara visului şi prin dominarea pasiunilor sale, calităţile sale nu îi provoacă decât accentuarea suferinţelor. Pentru că Emmei îi lipsesc deopotrivă luciditatea şi inteligenţa critică.
       Cât despre bovarism, la un secol de la consacrarea sa ne-am putea aştepta la noi şi subtile interpretări. Când am citat diverse definiţii din dicţionare, în articolele precedente, s-a conturat adesea ideea că orice fiinţă umană este expusă la bovarism. Nu am găsit nici un studiu sistematic al fenomenului, poate pentru că nici nu se poate concepe o metodologie specifică ştiinţei. Dar şi în ştiinţă, sau în ştiinţele contemporane, se produc mari mişcări conceptuale. Şi iată că ajungem, întru convingerea cititorilor, la opiniile lui Michel Serres, membru al Academiei Franceze şi profesor de istoria ştiinţelor la Universitatea Paris I – Sorbona şi la Universitatea Stanford – California (v. Science et Avenir, hors série, juill.-août 2009, pp. 6–7) care afirma recent: „Dacă ucideţi povestirea, ucideţi literatura, tradiţia dumneavoastră socio-culturală nu va mai produce nici savanţi, nici ştiinţă!“. Ar fi încă un bun prilej pentru un comentariu, dar este mai bine să ne despărţim un timp de capodopera flaubertiană. În consecinţă, articolul următor se va intitula, probabil, „Citate, ghilimele şi italice“.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe