Newsflash
Știri

SUUB: 200 de vieți salvate cu elicopterul

de Dorina Novac - feb. 16 2022
SUUB: 200 de vieți salvate cu elicopterul

De la inaugurare și până în prezent, 200 de pacienți au fost aduși cu elicopterul pe heliportul Spitalului Universitar de Urgență București.

Marți, 15 februarie, al 200-lea elicopter cu pacient a aterizat la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), venind de la Buzău. Este vorba despre un bărbat în vârsta de 60 cu AVC.

SUUB

„Transferul s-a făcut cu un elicopter SMURD, care a ajuns de la Buzău pe heliportul SUUB într-un timp mult mai scurt decât ar fi necesitat un transfer cu ambulanța, fiecare minut fiind vital în astfel de cazuri. După aterizarea elicopterului pacientul a fost preluat de o echipă medicală care i-a făcut toate investigațiile necesare”, transmit reprezentanții SUUB.

Elicopterele SMURD care aterizează pe heliportul SUUB au adus pacienții din orașe precum Craiova, Bacău, Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Sibiu.

Au fost aduși atât pacienți de peste 80 de ani, cât și nou-născuți, dintre care cel mai mic avea doar o zi de la naștere.

SUUB 2

Secția de Neonatologie a SUUB este clasificată ca maternitate de grad III având capacitatea de a acorda îngrijiri medicale înalt calificate pentru orice fel de patologie neonatală.

„Cei mai mulți pacienți aduși cu elicopterul au ca diagnostic infarct miocardic acut ori accident vascular cerebral, Spitalul Universitar de Urgență București fiind recunoscut pentru performanțele sale medicale în cardiologie și având una din primele unități din România de accident vascular cerebral și de urgențe neurovasculare. Atât în clinica de neurologie cât și în secția de cardiologie de la SUUB își desfășoară activitatea medici profesioniști, dedicați și aplecați către nevoile pacientului”, au mai precizat reprezentanții SUUB.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe