Newsflash
Știri

SUUMC anunță o premieră în tratamentului amiloidozei cardiace

de Florentina Ionescu - ian. 28 2021
SUUMC anunță o premieră în tratamentului amiloidozei cardiace

La sfârșitul săptămânii trecute s-a împlinit un an de tratament cu o terapie medicamentoasă revoluționară indicată unui pacient diagnosticat, la SUUMC, cu amiloidoza cardiacă tip transtiretină (ATTR).

Acesta este, de altfel, și singurul pacient din România care primește, constant, doza cardiacă corespunzătoare de Tafamidis 60 mg/zi, produs aprobat în Europa în anul 2020, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.

premiera amiloidoza SUUMC

Pacientul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central '„Dr. Carol Davila” din București, în vârstă de 84 de ani, a fost diagnosticat în luna martie 2019 cu Amiloidoza cardiacă transtiretinică (forma wild) de colonelul medic dr. Silviu STANCIU, medic primar Cardiologie, Șef Laborator Explorări Cardiovasculare Neinvazive/ Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” și a fost monitorizat periodic în toată această perioadă de același medic.

De altfel, doctorul Stanciu s-a ocupat inclusiv de documentarea dosarului medical premergător obținerii acestui tratament din SUA, evoluția pacientului fiind una favorabilă, cu stoparea depunerii amiloidului la nivel cardiac, potrivit sursei citate.

Investigații conform protocolului de diagnostic

Pe baza datelor clinice reprezentate în principal prin acuze neurologice (parestezii și semne de sindrom de tunel carpian) și cardiace (simptome și semne de insuficiență cardiacă- oboseală,  dispnee, edeme gambiere) s-a ridicat suspiciunea de Amiloidoza cardiacă TTR, pentru care s-au efectuat investigații de înaltă performanță conform protocolului de diagnostic.

Reprezentanții spitalului smintesc acele investigații care au dus la confirmarea diagnosticului - electroforeza proteinelor serice, imunofixarea proteinelor serice, dozarea imunoglobulinelor și a lanțurilor ușoare libere (excluderea amiloidozei de  cauză hematologică), evaluare neurologică (electromiografie), evaluare cardiologică (ECG, NT-proBNP, Troponina, Ecocardiografie, Scintigrafie miocardică și RMN cardiac).

Nu au apărut reacții adverse

Protocolul terapeutic a fost bine tolerat, fără apariția de reacții adverse sau de alte acuze din partea pacientului, acesta având în prezent o stare generală bună, cu ameliorarea acuzelor subiective și reducerea simptomatologiei neurologice și cardiace. Pacientul rămâne sub atentă monitorizare, cu evaluarea lunară a performanțelor cardiace și a analizelor biochimice.

Despre amiloidoza cardiacă transtiretinică

Amiloidoza este o boală sistemică determinată de depunerea de agregări și/sau acumulări de anumite proteine specifice (amiloid, proteine fibroase și precursorii lor) în afara celulelor (în spațiul extracelular), dar și în interiorul țesuturilor din diverse organe din corp, amiloidul acumulat provocând disfuncția progresivă a organului afectat.

Amiloidoza cardiacă TTR este o o boală rară determinată de alterarea împachetării monomerilor de transtiretină cu depunerea lor consecutivă ca amiloid la nivel cardiac, având ca efect direct îngroșarea pereților cardiaci cu instalarea progresivă a insuficienței cardiace.

Tratamentul aplicat stabilizează transtiretina și previne depunerea de amiloid la nivel cardiac sau în alte organe precum sistemul nervos periferic.

În cazul amiloidozei transtiretinice forma wild (senilă) sau a celei genetice, apare destabilizarea tetramerului, iar monomerii liberi suferă modificări conformaționale ce determină agregarea sub forma de fibrile de amiloid, devenind o acumulare manifestată frecvent la nivel cardiac.

Reprezentanții SUUMC precizează că evoluția acestei afecţiuni este una de lungă durată, cu agravare progresivă și prognostic nefavorabil în absența unui tratament medical specializat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe