„Moartea, fără să exagerăm“ – astfel se
intitulează un celebru poem al Wislawei
Szymborska, care s-a stins, după o grea suferinţă, la 1 februarie 2012, la
Cracovia. Născută în localitatea Kornic, în 1923, autoarea celor peste 20 de
volume de poezie a fost distinsă cu prestigioase premii, între care amintim
Herder (1995) şi Goethe (1991), ca apoi, în 1996, să i se atribuie Premiul
Nobel pentru literatură: „pentru o poezie care, cu ironică precizie, îngăduie
contextului istoric şi biologic să se facă auzit în fragmente de realitate umană“.
Licenţiată în filologie şi sociologie, va
lucra în presă, edificându-şi, paralel cu opera poetică, şi opera eseistică. În
anii optzeci, şi-a intensificat opoziţia anticomunistă şi disidenţa antisistem,
colaborând la periodicul samizdat Arka
şi la revista Kultura. A activat în rândurile
sindicatului clandestin Solidarnosc,
condus de viitorul preşedinte al ţării, Lech Walesa. Este, în general,
considerată, alături de Czeslaw Milosz, cea mai importantă voce poetică poloneză
din ultimii ani. În Polonia, volumele ei de poezie sunt vândute în tiraje
comparabile cu cele ale prozatorilor de top, deşi chiar Szymborska observa
ironic că poezia este agreată „de două persoane dintr-o mie“.
În arta sa poetică regăsim expediente
retorice precum persiflarea, paradoxul, oximoronul şi litota, bune conducătoare
de teme filosofice şi obsesii subiacente acestora. Este o miniaturistă ale cărei
dense şi intense poezii evocă cel mai adesea ample enigme existenţiale,
problematizând teme de inspiraţie etică, veritabile reflecţii asupra condiţiei
omului în dubla sa ipostază: ca individ-unicat şi ca multitudine socială.
Stilul autoarei poloneze este o continuă introspecţie intelectuală, dar profund
umană prin arguţia, lapidaritatea şi eleganţa verbului poetic.
Este
tradusă în numeroase limbi europene (şi nu numai), inclusiv în limba română.
Spicuim câteva titluri: „Bucuria scrierii“ (1979, trad. Nicolae Mareş), „Sub o
singură stea“ (1999, trad. Passionaria Stoicescu), „În râul lui Heraclit“
(2003, trad. Luiza Săvescu), „Clipa“ (2003, trad. Constantin Geambaşu).
Cartea
sa, „Două puncte“, apărută în Polonia, în 2005, s-a bucurat de un imens succes,
dovadă cele patruzeci de mii de
exemplare vândute în mai puţin de două luni. Szymborska a preferat versul
liber; poeziile sale, de o mare simplitate, l-au determinat pe reputatul critic
german Marcel Reich-Ranicki să afirme: „este poeta cea mai reprezentativă a naţiunii
din care face parte, poezia ei lirică, ironică şi profundă, tinde spre poezia
lirică-filosofică“. Exemplificăm prin câteva versuri din poemul pomenit la început:
„Nu există viaţă/care cel puţin o clipă/ să nu fie nemuritoare//Moartea întârzie
întotdeauna exact cu acea clipă//În van scutură clanţa unei uşi invizibile/Nimănui
nu-i poate sustrage timpul atins“.
Bâlciul miracolelor
Un miracol obişnuit:
petrecerea multor miracole obişnuite.
Un miracol normal:
Lătratul unor câini invizibili
în tăcerea nopţii.
Un miracol printre atâtea:
un mic nor în chip de fluture
izbuteşte să ascundă o lună mare împovărătoare.
Mai multe miracole într-unul singur:
un arin răsfrânt în apă
şi răsturnat de la dreapta la stânga,
să crească cu coama în jos,
fără să atingă vreodată fundul
deşi apa nu e deloc adâncă.
Un miracol la ordinea zilei:
slabe rafale de vânt, moderate,
impetuoase la vreme de furtună.
Un miracol fără pretenţii:
vitele sunt vite.
Un altul nu mai rău:
chiar această livadă
chiar din acest sâmbure.
Un miracol fără frac negru şi cilindru:
porumbei albi ce-şi iau zborul.
Un miracol – cum să-i zicem altfel:
azi soarele a răsărit la 3,14
şi va asfinţi la 20:01.
Un miracol care nu ne miră cât ar trebui:
mâna
are într-adevăr mai puţin de şase degete,
dar
mai multe de patru.
Un
miracol, e de-ajuns să priveşti în jur:
lumea
atotprezentă.
Un
miracol în plus, precum orice lucru:
inimaginabilul
e imaginabil. 
