Guvernul României a aprobat ieri un proiect de Hotărâre prin care MS va primi o donație de medicamente care vor ajunge în unitățile sanitare pentru a trata bolnavii de COVID-19.
Guvernul României a aprobat ieri, 28 octombrie 2021, proiectul de Hotărâre privind acceptarea de către statul român, prin Ministerul Sănătății (MS), a unei donaţii de medicamente și darea în administrare a acestora.
Scopul este ca medicamentele donate să fie repartizate către unitățile sanitare care tratează bolnavi de COVID-19, se arată într-un comunicat transmis de MS redacției.
Prin acest act normativ, Ministerul Sănătății acceptă donaţia care constă în 48.500 de cutii de Favipiravir, din partea societății Terapia S.A.
Ministerului Sănătății va repartiza, gratuit, acest medicament în unitățile sanitare care tratează bolnavii de COVID-19.
Luna aceasta, Ministerul Sănătății a reglementat ca Favipiravir să fie eliberat în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor, cu prescripție medicală, conform recomandărilor specialiștilor din Comisia de specialitate de boli infecțioase.
„Conform Protocolului Național de tratament al bolnavilor infectați cu virusul SARS-Cov-2, medicamentul Favipiravir este recomandat de a fi administrat în formele ușoare și medii de infecție cu noul corornavirus în prima săptămână de boală”, se arată în comunicat.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe