Acasă » ACTUALITATE » Știri
Timișoara: Personalul medical de la OncoHelp a donat peste 35 de litri de sânge

Aproape 80 de medici, asistente medicale și infirmiere din cadrul Asociației OncoHelp din Timișoara au donat peste 35 de litri de sânge, în cadrul unei campanii de donare.
„Peste 35 de litri de sânge sau necesarul pacienților noștri pe o perioada de aproape trei săptămâni. Acesta este bilanțul acțiunii de donare de sânge la care au luat parte medicii, asistentele și infirmierele din cadrul Asociației OncoHelp - Centrul de Oncologie OncoHelp”, au precizat reprezentanții Asociației OncoHelp.
Citește și: Peste 100 de intervenţii de toracocenteză, realizate la Oncohelp Timișoara
Astfel, potrivit sursei citate, timp de două zile, una dintre încăperile spitalului universitar OncoHelp s-a transformat într-un centru de recoltare. Acțiunea a fost organizată împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină Timișoara.
„Majoritatea pacientilor oncologici au nevoie, într-un anumit moment al tratamentului, de transfuzii de sânge pentru restabilirea volumului si compoziției sanguine necesare continuării tratamentului specific. Din păcate, numărul celor care se îndreaptă spre centrele de recoltare este din ce în ce mai mic, statisticile arătând că doar doi la sută din populația țării donează sânge. De aceea, am decis ca în fiecare an să organizăm cel puțin o campanie internă prin care să contribuim la nevoia de sânge a celor aflați în suferință. Peste 80 de colegi din cadrul asociației au decis sa sprijine acest proiect si s-au prezentat pentru a dona”, a precizat dr. Valeriu Boruga, manager Asociația OncoHelp - Centrul de Oncologie OncoHelp.